Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi, valabil de miercuri, 31 iulie, ora 03:00, până joi, 31 iulie, ora 15:00.
Avertizarea vizează județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și nordul județului Buzău, unde se așteaptă cantități importante de precipitații.
Potrivit meteorologilor, în aceste zone va ploua abundent, acumulându-se între 20 și 25 l/mp, iar local, cantitățile pot depăși 30-40 l/mp. Fenomenele vor fi mai intense în noaptea de miercuri spre joi și în prima parte a zilei de joi.
Pe lângă precipitații, ANM anunță și instabilitate atmosferică accentuată miercuri, 30 iulie, în special în regiunile montane, unde sunt așteptate averse și descărcări electrice.
În Capitală, vremea se va menține apropiată de normalul termic pentru această perioadă. Miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și averse izolate, în special în a doua parte a zilei. Maximele se vor situa în jurul valorii de 28-29 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî până la 16-18 grade.
Joi, bucureștenii vor avea parte din nou de înnorări temporare și posibile averse după-amiaza, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va atinge aproximativ 28 de grade Celsius.