Prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 22 august 2020 aduce vreme frumoasă în toată țara, semn că vara nu și-a ieșit încă din drepturi. Temperaturile vor fi ridicate în cea mai mare parte a teritoriului, caniculare chiar în jumătatea de sud a țării și în Moldova.
Maximele din timpul zilei de sâmbătă vor ajunge până la 34 de grade Celsius în regiunea sudică a României și 32 de grade Celsius în partea de nord. Indicele de temperatură – umezeală ITU va atinge pragul de 80 de Unități. Cerul va fi variabil, tempoerar noros în centrul țării.
În cursul zilei de azi, sâmbătă,vremea va fi frumoasă în toată țara. Meteorologii anunță temperaturi caniculare în cea mai mare parte a teritoriului, mai ales în zonele sudice. Aici indicele de temperatură-umezeală ITU va depăși pragul critic de 80 de Unități. În zonele joase, în cursul dimineții și mai ales în timpul nopții vor mai fi condiții de ceață.
Cerul va fi mai mult senin în cursul zilei de weekend, cu excepția zonelor montane, acolo unde se vor semnala înnorări pe arii restrânse, după amiză. Izolat se vor înregistra ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab, până la moderat.
În Maramureș, Crișana, Banat și Transilvania maximele zilei vor fi cuprinse între 27 și 32 de grade Celsius. Valorile minime se vor încadra în intervalul 10 – 18 grade în Transilvania și 14 – 18 în Banat și Crișana.
În Moldova temperaturile de astăzi vor fi caniculare, valorile maxime din termometre vor ajunge până la 34 de grade Celsius, în timp ce valorile minime din termometre se vor încadra între 14 și 19 grade.
În Dobrogea, mercurul din termometre va urca până la 28 – 34 de grade Celsius, însă minimele vor fi încadrate în intervalul 18 – 23 de grade. În Muntenia și în Oltenia maxinele vor ajunge până la 34 – 35 de grade, în timp ce valorile minime din termometre se vor încadra în intervalul 15 – 21 de grade Celsius.
În Capitală cerul va fi mai mult senin. Izolat se vor semnala înnorări în cea de-a doua parte a zilei. Mercursul din termometre va atinge temperatura maximă de 34 de grade Celsius, iar indicele de temperatură – umezeală ITU va fi ridicat. Vântul va sufla slba, până la moderat.
Meteorologii anunță că în regiunile montane cerul va fi variabil, temporar noros în centrul țării. Izolat se vor înregistra ploi de scurtă durată. Temperaturile maxime din regiunile montane se vor încadra între 25 și 28 de grade Celsius, în timp ce minimele vor coborâ până la 11 – 12 grade. În depresiunile Carpaților Orientali, minimele vor ajunge până la 9-10 grade Celsius.
La malul mării cerul va fi parțial senin, izolat se vor semnala înnorări accentuate. Maximele vor fi cuprinse între 29 și 30 de grade Celsius. Minimele din timpul nopții vor ajunge până la 22 – 23 de grade Celsius la Constanța.