Prognoza meteo indică o vreme capricioasă pentru acest început de săptămână. Ziua de luni, 17 noiembrie, va fi mai caldă, dar cețoasă și ploioasă pe în anumite zone
Valorile termice vor fi mai ridicate în această zi de la jumătatea lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru 17 noiembrie indică temperaturi peste mediile multianuale pentru această perioadă. Excepţie fac zonele joase din regiunile de sud, unde ceaţa sau norii joşi vor persista local, conform estimărilor ANM.
Potrivit estimărilor meteorologice, cerul va fi variabil. Norii se vor strânge în zona de vest a țării. Ploile își vor face apariția în Banat, Crişana şi Maramureş în cea de-a doua parte a zilei. În timpul nopții ploile își vor face apariția în Oltenia şi Transilvania, iar în restul regiunilor doar izolat.
Precipitaţiile vor fi în general sub formă de averse, în vest însoţite pe alocuri de descărcări electrice. În Carpaţii Occidentali, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali cantităţile de apă vor fi de 10–20 l/mp.
Prognoza pentru 17 noiembrie indică temperaturi maxime care pot ajunge, în această zi, până la 20 de grade. În prima parte a zilei, ceața sau nebulozitatea joasă va persista, mai ales, în regiunile din Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei.
Vântul va fi intens la munte, cu rafale de 80–100 km/h în zonele înalte. Temporar se vor înregistra intensificări ale vitezei vântului și în zona de vest, unde va atinge 50–70 km/h. Local, viteza vântului va atinge 40–50 km/h, în zonele centrale și de est.
Potrivit prognozei meteo, temperaturile maxime se vor situa între 10 și 20 de grade. Cele mai scăzute valori vor fi înregistrate în zonele de sud ale Olteniei, unde minimele vor atinge între 3 şi 14 grade.
În București, cerul va fi variabil, cu nori joşi şi ceaţă mai ales dimineaţa. Vântul va sufla slab şi moderat.
Prognoza meteo indică o temperatură maximă, mai ridicată decât în zilele precedente.
În București vor fi înregistrate temperaturi de 14–16 grade, iar minima de 7–8 grade.
În următoarea săptămână, vremea va fi caldă în toată țara. Temperaturile peste medie indică o toamnă prelungită, fără variații semnificative de la o zi la alta.
Prognoza meteo indică posibile ploi slabe și temporare, în zonele din nord-vest.
În restul țării, precipitațiile vor fi scurte și se vor încadra în limite normale.