Traficul rutier, afectat de condițiile meteo deosebite. Plouă abundent pe mai multe tronsoane de drumuri naționale și autostrăzi

Traficul rutier, afectat de condițiile meteo deosebite. Plouă abundent pe mai multe tronsoane de drumuri naționale și autostrăzi

Vremea capricioasă pune în dificultate circulația rutieră. Sâmbătă dimineață, ploaia abundentă în toată țara este însoțită de rafale de vânt puternice pe mai multe tronsoane de drumuri naționale și autostrăzi. Până la ora 14.00, două alerte de vreme rea sunt în vigoare în țară.

Un cod galben de ploi vizează Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului și în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură și anunță ploi pe arii extinse. În regiunile sudice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45…55 km/h.

De asemenea, în județele Teleorman, Olt, Giurgiu, Călărași, Dolj, Ilfov și municipiul București și în special în jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița, Vâlcea și Gorj este Cod portocaliu de ploi abundente.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă creșterea distanței de siguranță între mașini, asigurarea corespunzătoare înaintea schimbării benzii sau a direcției și evitarea staționării în apropierea copacilor.

Șoferii sunt sfătuiți ca, în condiţiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să sporească atenţia şi să nu bruscheze comenzile vehiculului.