Adela Popescu și Radu Vâlcan formează o relație de aproape 16 ani, sunt căsătoriți de 10 ani și sunt cel puțin la fel de îndrăgostiți ca la început. Au împreună trei fii: Alexandru, Andrei și Adrian. Cei doi oameni de televiziune au dezvăluit care sunt secretele care se ascund în spatele unei căsnicii fericite.
Relația lor a devenit un model pentru mulți tineri, iar mesajele sau fotografiile pe care le postează Adela și Radu sunt demne de admirat. Fiind în lumina reflectoarelor, cuplul lor putea fi destabilizat cu ușurință, însă echilibrul pe care cei doi au reușit să îl creeze a stat pe poziții în fața oricăror încercări.
Ca în orice relație, și în cazul situației lor există suișuri și coborâșuri. Ce e important însă este faptul că ambii găsesc curajul de a se întâlni la jumătatea drumului. Soții Vâlcan au povestit cum reușesc să treacă peste micile neînțelegeri.
„Nu cred că am ținut vreodată scorul. E o negociere tăcută permanentă. Acum. Dar au fost perioade când ne-am luptat fiecare pentru adevărul lui. Acum… am înțeles că nu are niciun rost când deznodământul e același. Așa că, de ce să mai treci prin focurile iadului când poți să nu? Tăcerea e de aur. (zâmbește) Cel mai mare compromis? Poate faptul că am învățat să punem „noi” deasupra lui „eu”, fără să ne pierdem identitatea”, a spus Adela, în cadrul unui interviu pentru Viva.
„Compromisul nu e să renunți la tine, ci să îți păstrezi esența, în timp ce înveți să trăiești lângă cineva cu alt ritm, alte nevoi. Poate am renunțat la unele lucruri mărunte, dar am câștigat ceva mult mai mare: un „împreună” care ne ține în echilibru”, a adăugat Radu.
Gelozia este, de multe ori, principalul destabilizator într-o relație de cuplu. Negestionată corespunzător, poate duce la despărțire. Adela Popescu și Radu Vâlcan au povestit cum reușesc ei să facă față geloziei.
„Nu suntem geloși. Sau, cel puțin, nu am avut până acum mari conflicte din cauza asta. Au fost mici remarci, dar am avut mereu grijă de sentimentele celuilalt. Uite, asta cred că apreciez eu cel mai mult la Radu, felul în care îndepărtează toate acțiunile ce m-ar putea necăji”, a spus Adela.
„Cred că, atunci când iubești profund, e imposibil să nu simți uneori o tresărire. Dar, în cazul nostru, n-a fost niciodată posesivitate, ci grijă. Ne-am oferit libertatea de a fi noi înșine și, tocmai de aceea, ne-am simțit mereu în siguranță unul cu celălalt”, a mărturisit Radu.