Fiica Andreei Esca are încă un motiv de fericire. După ce acum câteva zile Alexia Eram a absolvit facultatea, a luat și permisul de conducere, notează Viva.
La vârsta de 23 de ani, Alexia Eram se bucură din plin de viață, asta datorită reușitelor pe care le are, dar și muncii de care a dat dovadă de-a lungul timpului. După ce a devenit șoferiță cu acte în regulă, aceasta a postat câteva fotografii în care a imortalizat momentul.
La începutul lunii iulie, aceasta a absolvit, oficial, facultatea pe care a urmat-o în Marea Britanie. Tot acolo a avut loc și festivitatea de premiere, la care au participat și părinții ei și fratele mai mic.
Vezi această postare pe Instagram
Mario Fresh nu a fost lângă iubita sa pentru că era pe litoral, la un festival. În schimb, acesta a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care a spus că este mândru de reușitele ei.
Tânăra și-a împărtășit bucuria , prin apel video, în emisiunea lui Cătălin Măruță. Ea a subliniat că a obținut 23 de puncte la examenul teoretic, promovând-ul din prima.
„Sincer, după ce am văzut acolo 22, nici nu a mai contat. Astăzi am avut examenul practic. În sfârșit, l-am luat”, a declarat Alexia Eram.
Mario Fresh, iubitul Alexiei Eram, a recunoscut că tânăra a fost nevoită să facă școala de șoferi de trei ori. A fost nevoie de acest lucru pentru că tânăra studia în Marea Britanie și se ocupa de propria afacere.
Ea este creatoare de conținut și are propria firmă, care se ocupă de servicii de consultanță în Comunicare și Relații Publice.
„Bine, prima dată când l-a dat, dar a făcut școala de vreo trei ori. Pentru că fiind foarte ocupată, nu a avut timp să învețe, în primul rând, după care să meargă să dea și sala și traseul. Și acum, când are cea mai multă treabă, s-a dus să-l dea”, a explicat Mario Fresh.
Dintotdeauna, Alexia Eram a fost susținută de mama sa, atât în ceea ce privesc alegerile pe plan profesional, cât și în cele pe plan sentimental. Andreea Esca este mândră de tot ceea ce face fiica sa.