Andreea Bălan este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România. În doar câteva zile va pleca alături de Andreea Antonescu în competiția „America Express – drumul aurului”.
Artista a povestit în grija cui își va lăsa fetițele cât timp ea va fi plecată în emisiunea de la Antena 1.
Este pentru prima dată când juratul de la „Te cunosc de undeva!” va sta atât de mult timp departe de fetițele ei, Ella și Clara. Cea care se va ocupa de fiicele Andreei Bălan este chiar mama artistei.
Andreea a declarat că nu este nevoie să-i lase instrucțiune acesteia, dat fiind faptul că știe foarte bine ce are de făcut.
„Nu e nevoie să îi las mamei instrucțiuni, pentru că ea știe foarte bine ce are de făcut. Mama este prezentă din prima zi de viață a Ellei, fata cea mare, și ea știe exact ce trebuie să facă. Din contra, ea are grijă de casă, de noi, cu mâncarea, ea știe foarte bine. Avem pediatra la orice oră din zi și din noapte, avem prieteni, mame cu copii, adică infrastructura și ceea ce am eu în jurul meu totul este foarte solid”, a declarat Andreea Bălan pentru VIVA!.
Vedeta spune că pleacă liniștită în America pentru că știe că fetele sale rămân pe mâini bune. În același timp, Andreea declară că le-a făcut fiicelor sale un program bine stabilit cu activități diverse.
„Eu plec liniștită, pentru că știu că fetele mele sunt pe mâini foarte bune, de la mamă, la bonă, prietene cu copii. Am făcut un program destul de clar, pe zile, fetele au activități: merg la engleză, la patinaj, la balet, avem un șofer care le ia de acasă, le duce, nu e nicio problemă.Totul e foarte bine organizat. Cel mai mult de acasă am lipsit câteva zile, când am fost în vacanță. Acum o să lipsesc cel mai mult”, a mai mărturisit Andreea Bălan.
View this post on Instagram
Andreea Bălan și Andreea Antonescu fac echipă în aventura „America Express” și au încredere că vor ajunge cât mai departe în cadrul competiției. Jurata de la „Te cunosc de undeva” pășește cu emoție în noua provocare și este sigură că întreaga experiență o va dezvolta și o va învăța foarte multe.
„Dragilor, cu emoție vă spun că voi pleca împreună cu prietena mea și colega mea de scenă Andreea Antonescu în „America Express”. Va fi cu siguranța o experiența unică, specială, care ne va uni și mai mult ca prietene și mă va ajuta să evoluez uman și spiritual”, le-a spus Andreea Bălan internauților.
În același asentiment este și Andreea Antonescu. Artista își dorește să descopere fiecare provocare de pe „Drumul Aurului” și este fericită că poate trăi totul alături de colega sa de trupă.
„Am crescut și am trecut prin multe împreună. Aceasta experiență unică, America Express, cu siguranță ne va uni și mai mult, atât ca prietene cât și ca trupă”, a spus și Andreea Antonescu.
View this post on Instagram