Andreea Bălan se află în plin divorţ de actorul George Burcea, cu care s-a căsătorit în toamna lui 2019. Drumurile celor doi s-au separat însă, în urmă cu puţin timp, iar Andreea a declarat, în mai multe emisiuni TV că o îngrijorează modul în care această separare va afecta viitorul fetelor ei.
Vineri, pe 6 martie, Artista a fost prezentă la „Răi da buni” unde a oferit mai multe detalii despre sesiunile de terapie pe care le urmează pentru a depăşi nefericitul moment, dar şi despre cele mai mari frici cu privire la viitorul fetelor ei, care vor creşte cu părinţii divorţaţi, relatează Cancan.ro.
“Eu înţeleg şi copilăria foarte mult, că fac şi terapie… traumele generate în copilărie… ale mele, ale tale, ale oricui. Adică înţeleg foarte mult şi am citit foarte mult pe această. Şi tot timpul ne influenţează şi asta zic, eu am empatie şi înţeleg lucrurile astea şi, în ultimele trei luni, chiar am încercat să nu ajungem aici. Da, e foarte greu, pentru că te gândeşti că nu mai ai familie pentru fetiţe şi nu mai ai repere. Degeaba mami şi tati stau separaţi şi ok, au grijă de copii, faptul că nu mai locuiesc împreună, fetiţele nu o vor vedea niciodată pe mami care se iubeşte cu tati şi atunci ele, mai târziu, în viaţă, nu vor învăţa iubirea faţă de partener şi vor avea dependenţe emoţionale faţă de bărbaţii cu care ele vor fi. Adică, eu trebuie de acum înainte să am foarte mare grijă cum le educ şi cum le cresc şi el trebuie să fie prezent în viaţa lor pentru ca ele, mai târziu, să nu se agaţe de orice bărbat care apare în viaţa lor pentru că au avut carenţe în viaţa cu tatăl lor”, a declarat Andreea Bălan la Antena Stars, potrivit sursei citate anterior.
În prezent, jumătatea blondă a trupei Andre şi actorul George Burcea au hotărât să se despartă. Potrivit declaraţiilor din emisiunile TV ale Andreei Bălan, actorul este cel care nu şi-a mai dorit această relaţie.