Baba Vanga, previziunea horror pentru 2023: o țară mare va testa armele biologice pe oameni

Baba Vanga, previziunea horror pentru 2023: o țară mare va testa armele biologice pe oameni

Printre cele mai cunoscute persoane care au anticipat ce va urma se numără și Baba Vanga sau „Nostradamus din Balcani”, așa cum i se mai spune. Cu toate că a plecat dintre noi în anul 1996, la vârsta de 86 de ani, previziunile ei continuă să circule în jurul lumii.

Clarvăzătoarea a știut că se vor întâmpla lucruri la fel de imprevizibile precum atacurile asupra Turnurilor Gemene, începutul și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dezintegrarea URSS, moartea prințesei Daiana sau chiar Brexit-ul.

Cele mai înspăimântătoare previziuni pentru 2023 făcute de „Baba Vanga”

Femeia, originară din Bulgaria, nu a fost mereu nevăzătoare, ci a orbit în copilărie din cauza unei tornade. Deși aproape toată viața a fost privată de oportunitatea de a privi în jur, ea a primit un alt dar care i-a compensat suferința: putea vedea dincolo de spațiu și timp.

Baba Vanga a avut milioane de adepți în întreaga lume. Cert este că totul pornește de la vârsta de 12 ani, când și-a pierdut brusc și misterios vederea și a susținut că aude voci dintr-o altă dimensiune. De-a lungul anilor, s-au scris mai multe cărți despre viața Vangeliei Pandeva Dimitrova, pe numele ei real, dar și despre toate previziunile pe care le-a făcut.

Conform Know Insider, Baba Vanga ar fi prevăzut că în 2023 o pandemie teribilă va face ravagii în toată lumea, ceea ce duce la milioane de vieți pierdute. Potrivit profeției, până anul viitor populația planetei va fi redusă drastic. Majoritatea vor fi persoane în vârstă.

Tot în 2023 va avea loc o furtună solară, un „tsunami solar”, de o intensitate nemaivăzută până acum, iar această furtună va afecta grav „scutul magnetic al planetei” și va distruge sateliții de comunicații cu efecte devastatoare asupra oamenilor, iar orbita Pământului se va schimba.

De asemenea, o defecțiune neașteptată a unei centrale nucleare va provoca o explozie masivă. Clarvăzătoarea ar fi făcut aluzie la explozia unei centrale nucleare mult mai puternică decât catastrofa de la Cernobîl.

Celebra ghicitoare Baba Vanga susține că în 2023, o țară mare va desfășura activități de cercetare și testare a armelor biologice asupra oamenilor, iar medicii vor efectua o serie de experimente pe oameni care vor duce la moartea a sute de mii de persoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
14:04 - Vor fi mai multe străzi cu sens unic în București: de când intră în vigoare
14:02 - Kremlinul confirmă planurile de a crea o „uniune triplă a gazelor”. Încă două țări se alătură lui Putin
13:54 - Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, trimis în judecată de DNA după ce ar fi încercat să mituiască cu 200 de lei un polițist pentru a nu fi amendat în trafic
13:44 - Ministrul Culturii, după scandalul din Parlament generat de discursul unui deputat UDMR: E un dublu pericol – radicalizarea unei minorități și contraradicalizarea unor forțe politice românești. Se alimentează reciproc (VIDEO)
13:36 - Unde se pot vedea meciurile decisive, de joi, pentru calificarea în optimile CM Qatar 2022: Partidele Spaniei şi Germaniei NU mai sunt transmise de TVR 1
13:36 - Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, la București: Europa trebuie să se pregătească pentru mai mulți refugiați din Ucraina
13:28 - Nouă lovitură grea pentru Simona Halep! Jucătoarea româncă întâmpină probleme şi la antrenamente
13:25 - Mario Iorgulescu a postat o fotografie în care apare alături de interlopul din Timișoara Sorin Udrea. „Nu merg lucrurile între noi. Nu vreau să mă întorc în România”
13:19 - Italia se pregătește să naționalizeze una dintre cele mai mari rafinării din Europa deținută de Lukoil
13:13 - Bogdan Aurescu: Parteneriatul Strategic România – SUA e la cel mai înalt nivel / Antony Blinken: SUA rămân angajate în sprijinirea eforturilor României pentru consolidarea statului de drept și combaterea corupției (VIDEO)