Carmen Harra dezvăluie cine este noul iubit al Deei Maxer și ce provocări va întâmpina vedeta după divorț

Carmen Harra dezvăluie cine este noul iubit al Deei Maxer și ce provocări va întâmpina vedeta după divorț
Sursa foto: Instagram / deeamaxeroficial

Carmen Harra a făcut portretul noului iubit al Deei Maxer. Într-un interviu acordat Corneliei Ionescu, clarvăzătoarea a mărturisit că iubitul secret al vedetei nu este român, este un om influent și cu mare putere financiară, potrivit www.wowbiz.ro.

Cine este iubitul Deei Maxer

Carmen Harra a confirmat zvonurile că Deea Maxer este deja implicată într-o nouă relație. Clarvăzătoarea a avertizat încă de anul trecut că vedeta are pe altcineva și că va urma separarea de Dinu.

„I-am văzut de curând în America și când m-am uitat la Deea, am avut sentimentul că ea este într-o altă relație, deși părea totul perfect, se țineau de mână. Mi-am dat seama și cu cine este, asta se întâmpla acum 1 an și jumătate în urmă. Nimeni nu știe cu cine este ea, dar eu mi-am dat seama imediat, dar nu vreau să fac asta publică, nu vreau să o trădez.

Este într-o relație în care ea se simte prinsă, bărbatul nu este român și este extraordinar de puternic, are foarte mulți bani, chestia asta a atras-o pe ea foarte mult. Acest bărbat i-a deschis un nou drum”, a declarat Carmen Harra.

Ce i s-ar putea întâmpla Deei după divorțul de Dinu Maxer

Carmen Harra a vorbit și despre problemele pe care s-ar putea ca Deea Maxer să le întâmpine în noua relație.

„Pericolul pe care îl are ea este ca până la urmă să rămână singură. Persoana asta la care ea își face multe vise nu cred că o să fie ce anticipează ea. În relația asta ea este cea care a greșit. Tentația la care a fost ea pusă de acea persoană pe care a cunoscut-o a fost uriașă. E o lovitură karmică dură în final, care s-ar putea să o afecteze în timp. El o să treacă mai ușor peste această ruptură față de ea, el este un om stabil și își dorește o căsnicie reală. Copiii sunt cei mai afectați în această ecuație”, a mărturisit Carmen Harra, la WOWnews.