Talentatul actor s-a stins din viață la sfârșitul lunii septembrie, în anul trecut. Cariera sa a fost una impresionantă, îndelung apreciată și lăudată de critici, și când a părăsit această lume, a lăsat în urmă o durere imensă, în inimile fanilor și familiei.
Artistul a avut parte și de probleme cu imobilul său de la 2 Mai, deoarece acesta a fost prădat de hoți în repetate rânduri. Cu toate acestea, nimic nu l-a împiedicat pe actor să se bucure de casa de vacanță și, mai ales, să o îngrijească așa cum se cuvine. Cu trecerea timpului, a găsit soluții pentru a-și proteja proprietatea și a continuat să o folosească cu plăcere. Mai mult decât atât, cu câțiva ani în urmă, a luat decizia de a închiria vila, oferind turiștilor posibilitatea să se cazeze în casa sa.
Imobilul a fost proaspăt renovat, iar curtea sa arată impecabil. Amplasată chiar la intrarea în 2 Mai, vila atrage mereu priviri, cu parcarea sa mereu plină de mașini, sugestie că proprietatea este probabil în continuare disponibilă pentru închiriere în scop turistic. Exteriorul clădirii emană o frumusețe aparte, cu pomii din curte recent curățați și plantele agățătoare înlăturate cu grijă de pe gardul ce delimitează drumul, după cum relatează Wowbiz.ro.
În apropierea vilei de pe litoral a lui Stela Popescu, se găsește casa lui Alexandru Arșinel, cei doi fiind prieteni foarte apropiați. Casa actorului era disponibilă spre închiriere doar integral, oferind cazare pentru un grup de persoane. Prețul pentru o noapte de cazare în 2022 era de aproximativ 1.000 de lei în extra-sezon, iar în perioada de sezon plin, tarifele fluctuau între 1.200 și 1.300 lei.”
Actorul a avut numeroase probleme cu imobilul, a fost ținta hoților în mai multe rânduri. În 2014, casa a fost spartă de două ori în decurs de trei zile. „Au spart-o in decurs de trei zile de doua ori. Și anul acesta încă de trei ori. Unul după altul. Acum au furat un frigider, mașina de spălat”, povestea Alexandru Arșinel la România TV.