Concertele asurzitoare, inclusiv cel al lui Taylor Swift, au transformat stadionul din Madrid într-un „drom de tortură”, spun locuitorii

Concertele asurzitoare, inclusiv cel al lui Taylor Swift, au transformat stadionul din Madrid într-un „drom de tortură”, spun locuitorii

Oamenii care locuiesc lângă locația Santiago Bernabéu spun că toate concertele – inclusiv cel al lui Taylor Swift – le distrug viața și cer să se ia măsuri, potrivit The Guardian.

Casa echipei Real Madrid a deveni mai nou casa tuturor

Vocile și strigătele mulțimilor, uralele, ritmurile de bas și muzica, toate acestea care vor dura până la miezul nopții sunt adevărate provocări pentru cei care locuiesc lângă stadionul Santiago Bernabéu.

Deși cunoscut mai degrabă în ultimele opt decenii drept casa lui Real Madrid, terenul, care tocmai a suferit o renovare de 900 de milioane de euro, a găzduit în ultimele patru luni o serie de concerte.

Dacă concertele au contribuit la mediatizarea Bernabéu-ului cu cântăreți precum Taylor Swift, Luis Miguel și, timp de patru nopți consecutive în această săptămână, starul columbian Karol G, tot concertele i-au addus la disperare pe locuitorii locali. Unii au început să se refere la stadion drept torturódromo sau drom de tortură.

Concertele profitabile ajută Real Madrid să plătească datorii de 1,2 miliarde de euro

Sătulă de decibelii care depășesc cu mult nivelurile legale, de fanii care campează în parcuri, de bețivii care urinează pe la uși și de blocarea drumurilor rezidențiale, o asociație care îi reprezintă pe cei care locuiesc în jurul stadionului Bernabéu inițiază acțiuni legale împotriva celor responsabili, inclusiv consiliului orășenesc Madrid.

„Este pur și simplu oribil – nu îți poți muta mașina, nu poți scoate câinele și trebuie să te pregătești mental pentru că este îngrozitor”, spune unul dintre locuitori. „De asemenea, creează probleme de sănătate – mulți dintre noi suferim de dureri de cap, stres, anxietate și depresie mai frecvent decât înainte.”

Deși consiliul orășenesc se pregătește să amendeze promotorii concertelor care au depășit limitele legale de zgomot, localnicii spun că principala problemă este că același consiliu și Real Madrid folosesc stadionul ca loc de concerte pentru bani când de fapt acesta ar trebui să fie folosit doar ca teren de sport.

Concertele profitabile ajută însă clubul să plătească împrumuturile restante și ofertele structurate care însumează aproximativ 1,2 miliarde de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei
17:27 - Un primar din Prahova a fost pus sub control judiciar într-un dosar deschis după moartea unui adolescent
16:54 - USR cere publicarea execuției bugetare: „De ce? Ca să știm pe ce s-au cheltuit banii noștri și ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic”
16:30 - Tiberiu Boşutar, deputat-ales AUR, e cercetat sub control judiciar, după ce a instigat la aruncarea în aer a sediilor unor instituții