Smiley va avea parte de o adevărată surpriză în ultimele audiții de la Super Star, iar Marius Moga va lăuda unul dintre concurenți. Vedeta de la Pro TV va întâlni un concurent, în vârstă de doar 16 ani, care îl va face să rostească o serie de cuvinte foarte frumoase.
Audițiile de la Super Star, de la Pro TV se încheie în ediție de vineri și tot atunci va fi și momentul în care unul dintre concurenți îi va lăsa pe cei trei jurați cu gura căscată.
Competiția va fi din ce în ce mai dificilă pentru cei care își doresc să obțină tichetul auriu și să îi impresioneze pe jurații Smiley, Marius Moga, Carla`s Dreams și Raluca.
Un adolescent de 16 ani, ce a crescut în Irlanda și a revenit în România alături de părinți este concurentul care a reușit să smulgă cele mai frumoase cuvinte de la Marius Moga.
Tânărul locuiește alături de familie în Piatra Neamț și le-a mărturisit juraților că își dorește să fie un superstar. Marius Moga îi va spune că seamănă cu Sam Smith, în timp ce Carla`s Dreams îl va lăuda.
„Dacă o să continui să cânți tot așa, o să ajungi departe”, a spus artistul, potrivit ProTV. Smiley va fi și el extrem de impresionat de unul dintre concurenții din emisiune.
Printre concurenții acestei seri vor fi și doi tineri, pe care îi leagă ceva mai mult decât pasiunea pentru muzică. Proaspeții logodiți vor veni în fața juraților, spunând că nu pot fi despărțiți pentru că „iubirea e prea mare”.
Unul dintre ei e mai încrezut. Tânărul susține că are șanse foarte mari să câștige. Vom urmări prestația celor doi vineri seara.
Smiley va fi impresionat de un concurent. Artistul îl va susține și o să-l încurajeze.
„Cei care reușesc să facă piesele să trăiască sunt oamenii care știu să spună povești”, va exclama Smiley diseară.
Se pare că Smiley și-a găsit un favorit la SuperStar. Interpretul e încântat de prestația excepțională a concurentului pasionat de muzică.
Competiția de la SuperStar devine tot mai provocatoare. O mulțime de tineri talentați se întrec în fiecare săptămână și încearcă să-și construiască o carieră de vis.
În acest weekend, audițiile ajung la final. Sunt tot mai puține locuri, iar concurenții simt presiunea timpului. Fiecare dintre ei vrea să obțină tichetul auriu, iar nu toți vor avea succes.