Cum a primit iubitul Ancăi Dinicu vestea că urmează să devină părinți. „Nu ne doream un copil. Ne cunoscuserăm de foarte puțin timp”

Cum a primit iubitul Ancăi Dinicu vestea că urmează să devină părinți. „Nu ne doream un copil. Ne cunoscuserăm de foarte puțin timp”
Foto: Anca Dinicu Facebook

În urmă cu mai puțin de un an, Anca Dinicu făcea cunoștință cu cel care avea să devină tatăl fiului ei. Acum, cei doi sunt parteneri de viață și de schimbat de scutece, trecând umăr la umăr prin provocările vieții. Într-un interviu recent, actrița a povestit cum s-a schimbat viața ei de când a devenit mamă, dar și cum reușește să țină în echilibru viața profesională și cea de familie.  

Cuprins:

  1. Cum se descurcă Anca Dinicu în rolul de mamă
  2. Cum a reacționat iubitul Ancăi Dinicu când a aflat că va fi tată
  3. Cum s-a schimbat viața cuplului Anca-Georgian de când au devenit părinți

Cum se descurcă Anca Dinicu în rolul de mamă

Anca Dinicu este o mamă de nota 10, însă actrița recunoaște că nu ar face față tuturor provocărilor dacă iubitul ei și mama acestuia nu i-ar fi alături în îngrijirea băiețelului. Întoarcerea pe scenă, în lumina reflectoarelor, a fost una treptată, cu atât mai mult cu cât dorul care o cuprinde atunci când este departe de fiul ei este greu de dus.

„Mă descurc bine, zic eu, și nu o spun cu modestie falsă, chiar cred că mă descurc. Dar, adevărul este că nu aș putea să fac totul singură. Am parte de ajutoare de nădejde: mama lui Georgian și Georgian sunt cei care preiau frâiele când eu sunt la filmări sau la repetiții. Fără ei, sincer, n-aș avea vreo șansă. Dorul e prezent mereu! Cred că orice mamă care lucrează îl cunoaște foarte bine. Totuși, viața nu e făcută doar din ceea ce vrem, ci și din ceea ce trebuie să facem. Eu am simțit că mă întorc la scenă nu doar pentru mine! Cu toate acestea, am revenit în teatru cu pași mici, nu m-am aruncat direct în ritmul pe care îl aveam înainte”, a mărturisit Anca Dinicu, pentru Viva.

Cum a reacționat iubitul Ancăi Dinicu când a aflat că va fi tată

Anca Dinicu și iubitul ei au aflat că urmează să devină părinți pe când relația lor era încă la început. Sprijinul pe care l-a primit actrița din partea partenerului ei a făcut-o să realizeze că el este sufletul ei pereche și bărbatul potrivit pentru a deveni tatăl copilului său.

„Cred că mi-am dat seama că este sufletul meu pereche chiar în momentul în care am aflat că vom deveni părinți. Reacția lui a fost una care a spus totul! Mi-a zis că îmi va fi alături indiferent de ce decizie iau. Și, pentru mine, acel «sunt aici cu tine» a însemnat mai mult ca orice cerere în căsătorie sau gest spectaculos. Nu, nu ne doream un copil, cel puțin nu atunci. Ne cunoscuserăm de foarte puțin timp, totul era încă la început. A fost o surpriză, una care ne-a dat puțin peste cap. Nici nu știam dacă să ne speriem sau să ne bucurăm. Era o avalanșă de emoții. Și partea cea mai amuzantă e că el a fost cel care mi-a spus că sunt însărcinată. Eu nu am avut curajul să mă uit la testul de sarcină. L-am lăsat pe el să-l verifice, iar reacția lui… a fost un melanj adorabil de bucurie și panică. De la ușa băii până pe canapea cred că a transpirat tot tricoul, clar n-o să uit niciodată expresia de pe fața lui!”, a povestit Anca Dinicu.

Cum s-a schimbat viața cuplului Anca-Georgian de când au devenit părinți

Viața de părinți este pe cât de frumoasă, pe cât de provocatoare, iar schimbările se simt atât pentru fiecare partener, cât și în cuplu. Anca Dinicu recunoaște că în primele luni din viața fiului lor, atât ea, cât și iubitul ei ajunseseră să își neglijeze relația. Cu timpul, ambii au învățat să facă față noilor responsabilități și totodată, să fie un partener bun pentru celălalt.

„Normal că se schimbă dinamica, cred că nu există cuplu care să nu resimtă asta. E un lucru absolut firesc, dar nu vine cu manual de instrucțiuni. La noi, mai ales în primele luni, totul gravita în jurul copilului. A fost o perioadă intensă, frumoasă, dar și provocatoare. Au existat și momente în care ne-am dat seama că, din rolul de părinți, am uitat un pic de rolul de parteneri. Acest fapt nu a venit din lipsă de iubire, ci pentru că, pur și simplu, prioritățile se schimbă peste noapte”, a mărturisit Anca Dinicu.