Dan Negru a reacționat după ce Mircea Cărtărescu nu a câștigat nici anul acest Premiul Nobel, deși era unul dintre favoriți, iar în presă au început să apară numeroase articole despre nereușita scriitorului român.
Într-una dintre postările sale recente de pe rețelele de socializare, Dan Negru a vorbit despre numeroasele știri despre faptul că Mircea Cărtărescu nu a câștigat nici în 2025 Premiul Nobel pentru Literatură, condamnând glumele anuale care se fac pe seama scriitorului român.
Prezentatorul TV a criticat presa pentru că nu vorbește la fel de mult despre reușitele românilor cum vorbește despre nereușitele lor, menționând-o aici pe Herta Müller, o scriitoare născută lângă Timișoara, care a reușit să obțină această distincție în 2009.
„Presa de azi e plină de știri despre cum «românul a ratat la mustață Nobelul». Dar nimeni nu spune că o româncă l-a câștigat deja. În 2009.
De câțiva ani se tot vorbește despre cum d-nul Cărtărescu-scriitor român- «va lua anul ăsta Nobelul pentru literatura”. În fiecare an e «favorit». Și în fiecare an… câștigă altcineva.
Anul ăsta, Nobelul pentru Literatură l-a luat un ungur. Și imediat au început glumele, miștourile. Nu e corectă miștocăreala anuală la care e supus domnul Cărtărescu. N-o fi având editura lui vreun departament de marketing care să-l păzească de bancurile anuale?
Culmea e că știm mai multe despre cum «românul Cărtărescu» n-a luat Nobelul, decât despre «românca Herta Müller» care chiar l-a luat. DA! Herta Müller-născută într-un sat de lângă Timișoara -a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2009”, a scris prezentatorul TV într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui Dan Negru, Herta Müller a părăsit România și trăiește de ani buni la Berlin.
„A plecat din România și trăiește și azi la Berlin. Acolo unde, cu un secol înainte, se exilase și Caragiale.
Dar cea mai frumoasă ironie e asta: pentru că nu și-a plătit cotizația la Uniunea Scriitorilor (150 de lei pe an!), câștigătoarea Premiului Nobel a fost suspendată din drepturi.
Nobelul i-a adus 1 milion de euro.
Uniunea Scriitorilor Români a pierdut 150 de lei”, a mai scris Dan Negru