Dan Negru s-a plâns de codurile emise de ANM. El propune să luam exemplu de la japonezi.
„Când eram copil și vara era cald, Romica Jurcă spunea la Meteo, la TVR: «Azi, vremea e deosebit de frumoasă, spre bucuria celor aflați în vacanță la mare». Au trecut anii. Au apărut codurile colorate, Ro-Alert, breaking news”, a scris Dan Negru, într-o postare pe pagina de Facebook.
Prezentatorul TV a dat drept exemplu Japonia, țara care „știe că panica nu ajută”.
„Am prins o furtună zdravănă în Japonia, atât de zdravănă, încât trenurile lor de mare viteză au întârziat câteva ore. M-am uitat atunci la NHK, televiziunea publică japoneză, care a tratat furtuna cu calm, fără alerte, fără panică, oferind în schimb soluții. Ideea era ce se poate face, nu cât de grav este! Japonezii au și ei caniculă, doar că, în loc de coduri roșii și panică, televiziunile le sugerează… să nu-și uite umbrelele de soare acasă. E un semnal discret și elegant că e pârjol. O țară obișnuită cu tsunami și cutremure știe că panica nu ajută”, a relatat Dan Negru.
„Le-aș propune colegilor mei de la Meteo: o zi fără coduri. Una fără frică! Luați-i model pe japonezi. Hai, Busule, convinge-ți șefii! Doamna Jurcă — o zi măcar. Una pe vară!”, a scris Dan Negru.
„Știu că, în meseria noastră, banalitatea devine interesantă doar dacă e exagerată. Dar, dacă orice drum începe cu un pas, faceți voi pasul acesta ! Mic pentru voi. Mare pentru noi!”, a adăugat acesta.