Deea Maxer a mai dat o șansă iubirii! Vestea cea mare a venit la patru luni de la divorț: „Mi-a pus Robert pe deget inelul”

Deea Maxer a mai dat o șansă iubirii! Vestea cea mare a venit la patru luni de la divorț: „Mi-a pus Robert pe deget inelul”
Sursa Foto: Instagram/ @deeamaxeroficial

Deea Maxer nu a stat prea mult pe gânduri după divorțul de Dinu Maxer și și-a refăcut viața. Vedeta este din ce în ce mai fericită, nu se mai ferește de ochii lumii și pare că relația cu Robert Drilea merge ca pe roate.

De curând, cei doi îndrăgostiți au petrecut într-o vacanță de vis, unde și-au făcut promisiuni pline de iubire.

Lucrurile între ea și actualul iubit merg din ce în ce mai bine

La finalul lunii martie, Dinu și Deea Maxer luau pe toată lumea prin surprindere și anunțau că divorțează, după 15 ani de căsnicie și 18 de relație.

Se pare că artista a mai dat o șansă iubirii și se declară mai fericită ca niciodată alături de Robert Drilea. Acesta este cu 3 ani mai tânăr decât ea, însă diferența de vârstă dintre ei este aproape insesizabilă.

Se înțeleg de minune, iar de curând Deea mărturisea că s-a mutat împreună cu partenerul ei. Mai mult decât atât, aceasta a ținut să precizeze că momentan nu a primit inelul de logodnă, însă a primit ceva mult mai frumos.

„Eu am primit cel mai mișto inel. Mi-a pus Robert pe deget inelul de la cheile casei lui, așa că mai important decât asta ce contează”, a dezvăluit Deea Maxer, la un post de televiziune, notează cancan.ro.