Eliza Natanticu a dezvăluit recent că a trecut prin momente extrem de dificile anul trecut, când a suferit un accident vascular cerebral (AVC) minor. Aceasta a mărturisit că totul s-a întâmplat pe fondul unui an încărcat, după pierderea tatălui său.
Potrivit libertatea, artista a explicat că a descoperit problema din întâmplare, după ce a decis să facă un control amănunțit din cauza unor stări de amețeală persistente.
Vedeta a povestit că simptomele nu au fost unele alarmante la început, motiv pentru care a crezut că este vorba doar despre un burnout. După un examen computer tomograf, medicii i-au confirmat însă că a suferit un AVC minor. Eliza Natanticu a explicat contextul dureros în care s-a produs acest eveniment medical și cât de greu i-a fost să își revină.
„Am avut un an foarte complicat anul trecut. A fost un an foarte greu, din punct de vedere emoțional, odată că a dispărut tatăl meu și odată că am avut parte de un AVC minor, dar o situație cu care nu m-am mai întâlnit și care m-a dat ușor peste cap. A fost greu de gestionat, mă bucur că am reușit să trec peste și am găsit soluții. Am descoperit oricum întâmplător, pentru că această stare era o stare de amețeală, nu mă simțeam în apele mele și am crezut că e un burnout (…) Am făcut un CT și în urma acelui CT am primit acest diagnostic“, a declarat artista.
Pe lângă problemele de sănătate, vedeta a vorbit și despre căsnicia sa de șapte ani cu Cosmin Natanticu, cei doi fiind împreună de un deceniu și jumătate. Aceștia consideră că munca și acceptarea partenerului sunt esențiale. Eliza a subliniat că generațiile actuale tind să renunțe prea ușor la relații atunci când apar primele dificultăți.
„Suntem un exemplu, poate pentru generațiile mai mici, care uită uneori că într-o relație este nevoie și de muncă, și să te cunoști. Mă bucur totuși că am ajuns să îi inspirăm și pe ceilalți. E greu, mai ales în zilele noastre, să accepți pe cineva așa cum este, toți venim cu un pachet, cu plusuri și minusuri. Trebuie să înveți să-ți accepți partenerul, în așa fel încât să îți accepți minusurile și să te bucuri de plusuri, atunci când apar. Mie mi se pare că generațiile noi renunță prea ușor. Cred că dacă vrei să menții o relație, trebuie să lupți, cu ghilimelele de rigoare. Trebuie să faci terapie, să lucrezi cu tine…”, a mai spus vedeta.