Fiica Biancăi Drăgușanu se confruntă cu probleme la vârsta de doar 8 ani, iar vedeta încearcă să o ajute să treacă peste ele. Ea a vorbit despre această situație neplăcută atât pentru fiica ei, cât și pentru ea.
Sofia, fata Biancăi Drăgușanu, are 8 ani, iar cele două au o relație mama-fiică foarte bună, drept pentru care micuță îi spune orice mamei sale pentru că știe că ea este cea care o poate ajută să treacă peste orice, informează Spynews.
Problemele pentru micuță au apărut chiar în complexul în care locuiește alături de mama sa, mai exact, în cercul de copiii pe care fata îl are.
Este o fetiță care se comportă urât cu Sofia, doar pentru că este fiica Biancăi Drăgușanu. Fosta prezentatoare TV spune că nu este vina fetiței aceleia, ci a părinților ei. Vedeta a încercat să îi explice problemele prin care trece Sofia și tatălui acesteia.
„Eu sunt, din păcate, vulcanică și impulsivă, vorbește gura fără mine de foarte multe ori. Încerc, pe cât se poate, să-i spun tatălui ei cu ce se confruntă. În complexul în care stăm, are o comunitate de copii cu care se joacă și, bineînțeles, există acolo o fetiță care dă cu hate doar pentru că e fetița mea, vorbește urât de mine. Dar fetița aceea nu are nicio vină, părinții de acasă, probabil”, a declarat Bianca Drăgușanu.
Mai mult, în cearta dintre copii au ajuns să fie implicați și părinții. Vedeta susține că problemele au ajuns să se agraveze din cauza părerii pe care mama acelei fetițe o are despre Bianca Drăgușanu.
Copilul meu a fost acuzat recent, în complex la mine, că dă mesaje de pe telefonul ei. I-au luat telefonul, s-au uitat în telefonul ei, c-ar fi dat mesaje să se amenințe între ei ca și copii. A fost o discuție care pe mine m-a depășit. La vârsta de aproape 8 ani să vină o altă fetiță de 8 ani și să-ți spună: „Aaa, ok, dacă n-ai fost tu, a fost mama ta’. Mama ei i-ar fi zis că eu aș fi dat”, a mai declarat Bianca Drăgușanu.