Gheorghe Gheorghiu nu mai e singur. Interpretul și-a găsit liniștea în brațele Gabrielei Băncescu. Ceremonia celor doi s-a desfășurat în New York.
Soția artistului este proprietara unui restaurant cu specific românesc din SUA. Se pare că cei doi nu își planifică să se întoarcă în România.
„Urmează să mă căsătoresc pe 14 noiembrie la New York. Nu poți să fii fericit toată viața, știi cum se zice. Dar am glumit. Viitorul este luminos. Eu cu soția mea suntem prieteni de mulți ani„, anunța Gheorghe Gheorghiu pe rețelele de socializare.
Nunta îndrăgostiților a fost sărbătorită cu mult fast într-un local din New York. Evenimentul fiind organizat conform tradițiilor și în stil românesc. Cei doi au fost cununați de Maria Dragomiroiu, iar solista Angela Rusu le-a cântat la petrecere.
„Am emoții, că nu prea sunt obișnuit cu stilul ăsta. Vor veni foarte mulți prieteni, și-au luat viza, și-au luat biletele de avion. O să facem o nuntă tradițional românească, Gabriela se va ocupa. Vor fi în jur de o mie de invitați. Vin din România foarte mulți, prieteni, artiști. Am dat vreo 500 de invitații ori câte două persoane. Eu nu aș fi vrut să facem tămbălăul ăsta, mie mi-ar fi plăcut o petrecere mică, restrânsă, frumoasă”, a spus Gheorghe Gheorghiu, citat de click.
Gheorghe Gheorghiu a mai fost căsătorit și are o fiică, care, de asemenea, locuiește în Statele Unite ale Americii. Mai multe poze vezi în Galeria Foto de AICI.