Grațiela și Andrei Duban sunt unul dintre cele mai apreciate și îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Cei doi au împreună un băiețel și o căsnicie discretă și frumoasă.
Cu toate că de când au spus „DA” au trecut deja 12 ani, Grațiela și Andrei Duban se iubesc în continuare ca în prima zi.
Chiar dacă, din cauza diferenței de vârstă dintre cei doi, erau multe voci la început care nu le dădeau prea multe șanse, aceștia au reușit să rămână împreună, lucru destul de rar întâlnit în zilele noastre.
De curând, prezentatoarea de la Kanal D a ținut să vorbească despre un subiect extrem de sensibil, mai exact despre divorț. Vedeta este surprinsă de separările care se întâmplă, mai ales că are cunoștințe care au ajuns să nu mai lupte pentru o relație.
„Mă sperie ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că sunt mulți apropiați, cunoștințe de-ale noastre care traversează o perioadă grea. Și la noi sunt momente mai puțin frumoase, dar noi ne-am educat împreună. Ce ne-a unit pe noi foarte tare este faptul că ne lega același lucru: familia, pentru că el ajunsese să aibă o vârstă și își dorea să fie la casa lui, iar eu pentru că familia este baza mea psihică, dacă ai familie, poți construi orice.
Pentru că ne-a unit lucrul acesta, noi am încercat de la început să comunicăm foarte bine și eu zic că longevitatea relației noastre se datorează comunicării, deși am trecut și prin momente mai puțin plăcute. Încercăm să le rezolvăm prin comunicare, se poate rezolva totul”, a declarat Grațiela Duban, notează spectacola.ro.
„Eu cred, în primul rând, că oamenii renunță la luptă. Poate odată cu trecerea timpului sentimentele se transformă, ca să nu zic că dispar, nu mai ai cum să ai aceiași fluturași în stomac, ca în primele luni, asta e clar, dar trebuie să ai răbdare și să vezi dacă mai poți salva relația.
Eu apreciez la soțul meu bunătatea. E un om atât de bun, care mă iubește atât de mult, încât nu știu dacă pe lumea asta mai poate exista un bărbat care să mă iubească la fel și eu nu aș vrea vreodată să-i creez lui vreo durere sufletească. Prefer să stau să sufăr eu, decât să-i creez lui vreo suferință. Pe noi nu ne-a interesat ce zice lumea, important e ce ne-am dorit să clădim.
Ziceai de cupluri, că se despart. Nu voi da nume, dar apropiați de-ai mei, care din păcate urmează să de despartă, fac asta, după părerea mea, pentru că nu au avut o comunicare. Au avut o problemă, nu au vorbit despre asta, au trecut peste, dar nu se trece niciodată peste, undeva acolo rămâne. În momentul în care se greșește a doua oară, reînvie și greșeala. Eu cred foarte mult în ideea de a-ți cere scuze și de a spune că ai greșit”, a mai spus vedeta.