Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu, a anunțat în urmă cu două săptămâni că e însărcinată pentru a doua oară. Însă acum, în urma unor analize, a descoperit că, de fapt, nu e gravidă.
Ioana Tufaru a mers împreună cu un reporter al Antena Stars la un cabinet medical pentru a-și face testul de sânge beta hcg.
„Simptomele pe care le am eu sunt de sarcină, dar pot fi și de la altceva. Dacă stau bine să mă gândesc, să mănânci ceva pe care să îl dai afară, nu trebuie neapărat să confirme o sarcină, nu? Dacă îmi dă și e totul în regulă și am acordul medicilor că totul e ok, atunci mai vede. Soțul meu a zis că respectă orice decizie iau eu”, a spus ea înainte de a intra în cabinet, potrivit a1.ro.
Testul a arătat că ea nu e gravidă, lucru care a bucurat-o, căci trece printr-o perioadă nu prea bună.
„Într-un fel mă bucur că nu este nimic. Probabil că m-am înșelat și eu și probabil vorbind, fiind vârsta înaintată, despre menopauză. Și probabil asta a fost derutarea. Perioada asta mai lungă în care n-a mai fost perioada lunară”, a mai spus Ioana Tufaru.