Irina Loghin, în lacrimi! Artista a pierdut un om drag: „E atât de frumoasă”

Irina Loghin, în lacrimi! Artista a pierdut un om drag: E atât de frumoasă
Foto: Captură video

Irina Loghin, una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară din România, a  suferit o pierdere dureroasă la începutul acestui an, după ce sora ei mai mare a decedat. Aceasta veste a adus multă amărăciune pentru artistă, în vârstă de 83 de ani, care va trebui să își conducă una dintre surori pe ultimul drum în loc să se bucure de botezul nepoatei sale.

Irina Loghin trece printr-o perioadă dificilă

Acum cinci ani, o altă soră a Irinei Loghin a decedat, fiind paralizată la pat. Interpreta de muzică populară s-a născut într-o familie cu șase frați, dintre care a avut trei surori și doi frați. În timp, ea a declarat că, atunci când trece prin momente grele, refugiul său este rugăciunea și credința în Dumnezeu.

„Când mă rog, am fost învățată să nu mă gândesc la grijile cu care mă confrunt, la nu știu ce probleme. Trebuie să le lași deoparte. Rugăciunea trebuie făcută cu respect față de Cel de Sus și cu credință că spusele tale vor fi ascultate.

Nu trebuie să spui de fiecare dată ca la carte toate rugăciunile pe care le știi. Eu de multe ori folosesc și cuvintele mele, simple, prin care mă plâng sau îi spun simplu că-i mulțumesc pentru una sau pentru alta. Rugăciunea mi-a dat mereu o stare de bine.

Iar atunci când spun rugăciunea dedicată Maicii Domnului parcă mă transpun, parcă nu mai sunt eu. Celor care nu mă cred, să încerce să facă rugăciunea asta. Nu e scurtă, dar e atât de frumoasă”, a afirmat Irina Loghin, în urmă cu ceva timp, pentru impact.ro.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)