Iulia Vântur a povestit despre relația cu Salman Khan, după ce mai multe zvonuri au apărut despre cei doi că s-ar fi despărțit. Vedeta a mărturisit că nu s-a căsătorit, dar nici nu s-a despărțit și că formează în continuare un cuplu.
De asemenea, Iulia Vântur a vorbit și despre căsătorie, respectiv despre posibilitatea venirii pe lume a unui copil, într-un interviu pentru VIVA.ro.
În cadrul interviului pentru sursa menționată, Iulia Vântur a povestit despre acele speculații că „Nu am reacționat până acum, însă, în acea zi, am simțit că lipsa reacției poate da naștere altor acțiuni pe care nu le doresc în viața mea. De ce să las loc pentru multe alte neadevăruri, când pot stopa într-o secundă?! Eu nu caut să am o conversație pentru titluri, nu m-am angajat la vreo publicație, eu îmi acord dreptul la replică, atunci când simt că trebuie să fac asta, pe canalele mele.
Publicul se poate plictisi repede, mai ales de ceea ce este cunoscut. Misterul a dat mereu mai multă savoare dragostei. Nu m-am despărțit, nu m-am căsătorit, sunt constantă în iubire (râde) de atâția ani…”
„A fost un proces cu mine însămi, în urma căruia am realizat că opiniile, prejudecățile sau așteptările oamenilor în ceea ce mă privește nu sunt un indicator pentru calea pe care trebuie să o urmez și, în mod clar, nu trebuie să aibă putere de decizie în viața mea. Suntem singurii care ne putem decide viața. Noi înșine și Dumnezeu. Oamenii pot emite opinii, dar nu cred că toți își pot asuma și responsabilitățile unei decizii luate dintr-o… opinie. Știți vorba… „eu îți zic, tu faci cum vrei!.” a povestit Iulia Vântur.
În ceea ce privește părerea vedetei despre căsătorie și copil, ea a recunoscut că „Așa am fost crescută, educată, ca majoritatea fetelor din lume. Am crescut auzind povești cu prinți. Respect instituția căsătoriei, însă știu că nu un document stabilește implicarea și intensitatea vieții mele sentimentale. Dacă mă gândesc bine, implicarea sentimentală și traiul zilnic efectiv au durat, în cazul ăsta, mult mai mult decât multe căsătorii despre care tot auzim.
Nu mă mai obosesc. (zâmbește) Da, mi-ar plăcea să devin mamă, însă un copil e un dar divin. Se va întâmpla atunci când va trebui să se întâmple… Eu primesc cu bucurie!”