Jean de la Craiova, despre numele său: „Porecla am primit-o imediat după Revoluție”. De unde este acesta, de fapt

Jean de la Craiova, despre numele său: „Porecla am primit-o imediat după Revoluție”. De unde este acesta, de fapt
Sursa Foto: Instagram

Jean de la Craiova nu este din Craiova, însă toți îi spun astfel. Artistul, născut la București, a explicat de unde vine porecla lui, scrie Click.

Jean Dumitrache

Jean de la Craiova este, de fapt, Jean Dumitrache, iar înainte să primească porecla actuală, era „prințișorul din Pantelimon”, în copilărie.

„M-am născut pe Dudești, în București, am crescut în Pantelimon. Făceam vacanțele la bunici la Titu… și mi se spune Jean de la Craiova”, a povestit cântărețul, în emisiunea Vorbește Lumea, de la Pro TV.

„Porecla am primit-o imediat după Revoluție. Lumea mi-a zis Jenel Craioveanu, Jean Craioveanu. Dar Jean de la Craiova suna mai bine, mai mult. Uite, parcă se umple gura când zici Jean de la Craiova”, a adăugat el.

În cadrul unei alte emisiuni, Jean a declarat că numele i-a adus mai multe beneficii, de-a lungul timpului.

„Nu pot să spun că am avut de câștigat, dar cred că am dus numele de Craiova cu mândrie. Întrebarea asta o primesc oriunde merg. Mi-e greu să răspund, dar o să vă spun pentru prima dată. Era 1989, îmi făceam părul cu feonul să plec la o discotecă în Cișmigiu. Afară era o nuntă pe strada unde stăteam la bloc, la cort și cânta Anghel de la Craiova, o voce extraordinară. Venea sunetul direct la urechea mea că aveam geamul deschis și am fugit acolo și am stat toată noaptea și mă uitam la el cum execută. Cânta cu un stil oltenesc si ziceam că e timbrul care mi se potrivește mie. Am început să ascult în casă și să cânt în stilul ăla. Și la Miss Piranda așa m-am trecut Jean de la Craiova și așa mi-a ramas. Cred că am dus cu mândrie numele și oamenii mă iubesc de acolo și cred că nu am greșit.”, a mărturisit Jean de la Craiova în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.