La aproape 2 ani distanță, Andreea Berecleanu a explicat de ce a renunțat la Antena 1 pentru Prima TV (GALERIE FOTO)

Foto: Facebook @ Andreea Berecleanu

Andreea Berecleanu, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune, a vorbit pentru Playtech.ro despre decizia luată în urmă cu circa doi ani de zile, când renunța să mai prezinte Observatorul de la Antena 1 pentru a prezenta Jurnalul de la Prima TV.

Andreea Berecleanu: „Alegerile mele sunt asumate întotdeauna”

În cei doi ani petrecuți la Prima TV, spune ea, a întâlnit oameni cu care nu se mai văzuse de trei decenii.

„E foarte bine, este o echipă tânără care are și seniori, oameni cu care m–am mai interesectat în alte structuri redacționale și cu care mă știu de foarte mulți ani. Am întâlnit oameni cu care nu mă mai văzusem de 30 de ani, oameni care au făcut televiziune în tot timpul ăsta și a fost foarte plăcut. În același timp, e și suflul tânăr adus de oameni foarte proaspeți, de 20 și ceva de ani, cu care sunt în redacție. Îmi aduc aminte de noi, așa cum eram la începuturi. După un an de știri la Prima TV, rezultatele sunt foarte bune, având în vedere cum am pornit. A fost un riviriment al postului după schimbarea patronatului și sunt niște rezultate senzaționale. Practic ai ajuns în top la posturile comerciale, ai depășit toate posturile de nișă, consacrate de 10 ani. Nu e puțin lucru, iar atmosfera e foarte plăcută și e esențial”, a spus Andreea Berecleanu.

Întrebată dacă a regretat vreodată plecarea de la Antena 1, ea a răspuns: „Omul sfințește locul în orice domeniu, iar telespectatorii simt asta. Cei care sunt obișnuiți cu imaginea de atâția ani, îți și scriu lucrul ăsta. Sunt colegi care-mi spun ‘Am crescut cu cei de la televizor’. Atunci când auzi, îți dai seama că au trecut atâția ani și e normal. În general, nu am regrete, fac în așa fel alegerile încât să nu am. Evident că exista o zonă de risc, dar alegerile mele sunt asumate întotdeauna”.

Mai multe imagini în Galeria FOTO