Maria, una dintre cele mai controversate concurente de la Insula Iubirii, a dezvăluit că nu vede deloc cu ochiul stâng, pentru că s-a născut prematur. Ea a mai povestit că a suferit un preinfarct când era la serviciu și o vreme n-a mai știut nimic de ea.
„Nu am lentile de vedere, nu văd cu ochiul stâng absolut deloc, dar port ochelari.
Nu văd cu ochiul stâng, așa m-am născut, sunt născută prematur și cumva am avut această problemă încă de mică”, a mărturisit concurenta de pe Insula Iubirii, într-un live pe TikTok.
Ea a mai vorbit despre preinfarctul pe care l-a suferit și cum a fost salvată.
„Este un episod pe care mi-l amintesc cu greu, eram chiar la muncă. Îmi aduc aminte că vorbeam la telefon chiar cu Marius (soțul ei) și i-am spus că nu mă simt prea bine, ceva se întâmpla cu mine, mă simțeam foarte moleșită și fără putere. Am fumat țigară, în momentul în care m-am întors de la locul de fumat în interior, am simțit o amețeală pur și simplu brusc, aveam o transpirație foarte mare.
Fratele lui m-a găsit, cu iubita lui, pentru că lucram în același loc și cred că în decurs de maxim trei minute eram rece, dar aveam o transpirație, mi s-au învinețit buzele, mâinile. Eu spun ce știu de la ei, eu nu îmi amintesc nimic, știu doar că eu m-am trezit în spital”, a mai susținut Maria, potrivit CanCan.