Mario Iorgulescu a postat o fotografie în care apare alături de interlopul din Timișoara Sorin Udrea. „Nu merg lucrurile între noi. Nu vreau să mă întorc în România”

Mario Iorgulescu a postat o fotografie în care apare alături de interlopul din Timișoara Sorin Udrea. „Nu merg lucrurile între noi. Nu vreau să mă întorc în România”
Mario Iorgulescu a postat o fotografie în care apare alături de interlopul din Timișoara Sorin Udrea. „Nu merg lucrurile între noi. Nu vreau să mă întorc în România”. Foto: Facebook @Mario Iorgulescu

Fiul milionarului Gino Iorgulescu, Mario, cel care în urmă cu trei ani a ucis în timp ce se afla sub influența drogurilor un bărbat de 27 de ani, a postat pe Instagram o fotografie în care apare alături de liderul interlop timișorean Sorin Udrea.

Fotografia postată de fiul milionarului Gino Iorgulescu este însoțită de textul #mybrother sorin udrea #1”.

Mario Iorgulescu a postat o fotografie alături de interlopul Sorin Udrea

Mario Iorgulescu a fost dus de tatăl său, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, în Italia, pe motiv că autorul accidentului mortal nu poate fi tratat în țară și trebuie să fie îngrijit de specialiști.

Într-un interviu acordat recent, Mario Iorgulescu susține că „sunt în Italia, într-o clinică psihiatrică. Am o leziune la lobul frontal. Medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, abia pot să stau. M-am și bătut pe aici, nu sunt deloc în toane bune. Preferam să vin să îmi fac pedeapsa, dar trebuie să mă vindec. Preferam să fiu la pârnaie. Era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Fac terapie tot timpul. Mi se agravează constant situația. Mie mi-a fost descoperită acea leziune pe lobul frontal al creierului. Am făcut aici și terapie cu magneți și cu electroșocuri. Din ce știu, problemele mele medicale nu pot fi tratate în România. Și nu aș vrea să sfârșesc într-un spital de nebuni. Nu pot lua hotărâri, nu pot pleca din clinică fără acordul tatălui meu, are tutelă totală acordată de statul italian”, a povestit acesta, potrivit ziare.com.

„Victima era și ea drogată”

„Victima era și ea drogată. Actele le are și avocatul meu. Dar acum nu pot vorbi cu el, nu am numărul lui și sunt certat cu ai mei. Cu tata nu mai vorbesc de vreo două luni, iar cu mama m-am certat aseară. Mă tot cert cu ei de trei ani de zile, în fiecare zi aproape. Nu merg lucrurile între noi. Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, a mai precizat el.

Pe 10 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat definitiv pe Sorin Udrea la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, magistrații menținând astfel deciziile luate de colegii lor de la Tribunalul Timiș, atât în privința liderului grupării, cât și în privința complicilor săi.

Udrea a fost condamnat pentru de constituire de grup infracțional organizat, complicitate la contrabandă, șantaj, operațiuni fără drept cu dispozitive interzise, efectuarea fără drept de operațiuni cu arme și muniții, complicitate la tâlhărie, braconaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior, acesta a fugit în Italia, dar a fost mai apoi prins de carabinieri.

Urmăriți B1TV.ro și pe