Mărturia tinerei care susține că a fost bătută de Florin Salam: ”Nu sunt OK, e un monstru!”

Mărturia tinerei care susține că a fost bătută de Florin Salam: ”Nu sunt OK, e un monstru!”
Sursa foto: Instagram @florinsalam_official

Manelistul Florin Salam este acuzat de o tânără că, în prima zi a anului,, în timp ce se afla într-o cameră de hotel, ar fi fost agresată fizic. Ulterior, tânăra a depus plângere împotriva manelistului la Secția 1 de Poliție din Capitală, care a întocmit dosar penal și a efectuat verificări la adresă.

Incidentul s-ar fi petrecut într-o cameră a Grand Hotel (fostul intercontinental). Tânăra, Mihaela Iancu, s-ar fi aflat în cameră cu Salam pentru a presta servicii sexuale contra cost, iar după ce le-ar fi consumat Salam ar fi lovit-o în cap și în piept cu telefonul, pentru că o bănuia că încearcă să-i fure bani din portofel

”Vă rog să mă credeți că nu sunt OK”

„Am făcut atac de panică de dimineață. Deci vă rog să mă credeți chiar nu sunt ok. Pe 1, în prima seară a anului, nimeni nu își dorește să i se întâmple chestia asta, adică să îți începi anul așa și mergi la un om care pare, atenție, pare ok și te duci acolo și vezi un monstru”, a susținut tânara care l-a acuzat pe Florin Salam că a bătut-o, într-o intervenție la Antena 3.

Florin Salam urmează să fie audiat miercuri, 17 ianuarie

Florin Salam, 44 de ani, nu a fost audiat deocamdată de polițiști, care îl așteaptă miercuri, 17 ianuarie, să vină să dea declarații.

Cercetările sunt continuate in rem, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei