Mihaela Tatu, în vârstă de 62 de ani, a vorbit despre moartea părinților ei. Unul a decedat în anul 2000, apoi celălalt șase ani mai târziu. Prezentatoarea TV a spus că a regretat unele cuvinte nerostite, scrie Click.
„În 2006 a murit mama, în 2000 a murit tata, februarie, iar în 2006 a plecat mama. Când a plecat tata, mi-a fost foarte apropiat și am plâns de nu am mai putut. Foarte greu a fost. Însă m-am repliat,pentru că o avem pe mama, trebuia să am grijă de ea. Încă o mai aveam pe mama și aveam la cine să mă duc, eram copilul cuiva. Când a plecat mama, niciodată nu am mai simțit asemenea durere conștientă, vine, e drumul firesc al oricărui om.Eu voi păți același lucru”, a mărturisit Mihaela Tatu, în podcastul lui Bursucu.
„A fost în comă și niciodată nu am știut ce a simțit ea în perioada aceea de o săptămână, atunci când era undeva. Oare unde o fost atunci, oare ce simțea, oare ne auzea pe mine, pe fratele meu, pe sora mea. Eram toți în jurul ei. Era în vârstă, avea 86 de ani, dintr-o dată. După aceea am lucrat. Nu ne-am înțeles niciodată foarte bine, însă după ce am lucrat să vedem motivul pentru care a reacționat. Am avut o perioadă în care mi-a fost ciudă că nu i-am spus ce trebuia să-i spun, că o iubesc”, a adăugat ea.