Mihaela Tatu și-a sărbătorit ziua de naștere într-un loc total neobișnuit: „A ținut de la 19.00 seara a doua zi până la 9-10”

Mihaela Tatu și-a sărbătorit ziua de naștere într-un loc total neobișnuit: „A ținut de la 19.00 seara a doua zi până la 9-10”
Foto: Facebook / Mihaela Tatu

La 60 de ani, Mihaela Tatu se simte minunat și se bucură cu intensitate de fiecare clipă a vieții sale. În ultimii 15 ani, a reușit să-și îndeplinească toate visele și continuă să trăiască cu aceeași pasiune și entuziasm.

Mihaela Tatu a împlinit 60 de ani

„La 50 de ani eram în perioada de tranziție: București – Oradea, ce caut acolo, dar ce-mi place acolo, dar n-am niciun motiv, dar ce bine mă simt, după care am început să mă așez în noua directivă profesională pe care am ales-o și pentru care m-am pregătit de m-a călcat nevoia, și am început să-mi dau seama că trebuie să bifez niște lucruri pe care mi le-am dorit toată viața și n-am putut.

Pentru că trebuie să fiu nevastă, pentru că trebuie să fiu mamă, pentru că trebuie să fiu fiică și tot felul de rudă și alte preocupări. Și acum le fac”, a povestit Mihaela Tatu, în emisiunea lui Cătălin Măruță, potrivit Romaniatv.

Vedeta și-a serbat ziua de naștere într-un mod inedit

Mihaela Tatu a sărbătorit cu fast împlinirea vârstei de 60 de ani în luna aprilie. Evenimentul a avut loc într-o fabrică de bere, unde vedeta a petrecut până dimineața alături de familie și prieteni. La festivitate au participat 110 persoane din diverse locuri ale lumii.

„Dacă am închiriat o fabrică de bere, am închiriat o fabrică de bere! Lucrurile se întâmplă, să știi, au fost vreo 110 persoane din toată lumea și nu toți, că nu ar fi încăput. A ținut de la 19.00 seara a doua zi până la 9-10. Am dormit, am luat prânzul apoi am continuat la mine acasă.

Mereu am vorbit de sănătate, am abordat subiecte de sănătate, de fibroame, de genunchi, dar există și altceva în afară de asta, există o viață frumoasă pe care nu ai cum să o trăiești”, a mai declarat Mihaela Tatu.