Cătălin Măruță a dezvăluit ce face înainte să intre în direct. Ritualul care îl ajută după 18 ani de televiziune: „Țin mult la rutina asta”

Cătălin Măruță a dezvăluit ce face înainte să intre în direct. Ritualul care îl ajută după 18 ani de televiziune: „Țin mult la rutina asta”
Sursa Foto: Facebook - Cătălin Măruță

Cătălin Măruță a dezvăluit care este ritualul său înainte de a intra în emisiune. Prezentatorul marchează 18 ani de carieră, perioadă în care a construit o relație solidă cu publicul.

În cel mai recent interviu, vedeta a vorbit despre momentele care l-au marcat de-a lungul carierei. Totodată, a mărturisit că emoțiile nu au dispărut nici astăzi și a explicat ce obiceiuri personale îl ajută să fie echilibrat înainte de fiecare ediție.

Ce spune Cătălin Măruță despre cei 18 ani de carieră

Omul de televiziune privește cei 18 ani de emisie nu ca pe o simplă aniversare, ci ca pe un parcurs profesional intens. Cătălin Măruță a mărturisit că PRO TV a fost locul în care s-a construit ca profesionist. Tot aici a învățat ce presupune, dincolo de emisie, responsabilitatea de a intra zi de zi în viața telespectatorilor.

„PRO TV a însemnat locul unde am crescut în meseria asta. Unde am înțeles ce înseamnă responsabilitatea unei persoane care intră zi de zi în casele oamenilor. Au fost ani cu de toate. Cu zile cu energie cât pentru trei vieți și cu zile în care simțeai că e greu. Iar dacă mă întrebi despre momentele cele mai dificile, nu mă gândesc neapărat la cele tehnice, ci la cele încărcate emoțional”, a declarat acesta.

De asemenea, recunoaște că experiența acumulată în timp îi oferă mai multă stăpânire de sine, însă emoțiile nu pot fi eliminate complet. Acestea revin inevitabil atunci când se confruntă cu subiecte sensibile.

„Am filmat atunci un reportaj și am lăsat doar emoția să se vadă, nimic mai mult. Colegii mei au știut însă atunci că subiectul m-a atins foarte mult. Sunt momente din acelea care rămân cu tine”, a spus prezentatorul pentru VIVA!.

Pot fi emoțiile ținute sub control după 18 ani de televiziune

Și după un parcurs de aproape două decenii petrecute în fața camerelor, Cătălin Măruță recunoaște că emoțiile nu l-au părăsit. Mai mult, spune că nu și-ar dori niciodată să ajungă în punctul în care acestea să dispară complet.

„Să nu pierd contactul cu publicul. Poți greși un cuvânt, o cifră. Astea sunt detalii, se întâmplă. Crede-mă! Dar dacă oamenii nu mai simt că ești autentic, dacă se rupe legătura aceea sinceră dintre tine și ei, acolo apare adevărata problemă”, a adăugat acesta.

Pentru prezentator, cheia este implicarea totală și empatia sinceră. Rămâne ancorat în prezent și atent la tot ce se întâmplă în jurul său. În același timp, încearcă să se pună sincer în locul celor afectați de poveste, fără să se lase distras.

„Eu cred cu tărie că e important să te concentrezi pe ce poți aduce, pe ce poți trăi frumos și pozitiv, nu pe ce te-ar putea bloca. Energia pe care o dai din suflet, aia se întoarce înapoi, eu așa simt”, a spus Măruță.

Cătălin Măruță a dezvăluit: Care este rutina sa înainte de emisiune

Prezentatorul TV nu se consideră o persoană superstițioasă, însă respectă o rutină clară înainte de fiecare emisiune.

„Îmi place să intru în platou cu mai multe minute înainte, să simt energia locului, să glumesc cu echipa. De cele mai multe ori, mai rămân puțin și după, tot ca să mă conectez la ce urmează după filmare. E modul meu de a-mi regla „busola”. Nu am talismane, dar țin mult la rutina asta”, a mai precizat Cătălin Măruță.