Mihai Bendeac, îmbrăcat în fustă la premiera filmului „Căsătoria”. Reacțiile care au urmat după apariția sa

Mihai Bendeac, îmbrăcat în fustă la premiera filmului „Căsătoria”. Reacțiile care au urmat după apariția sa
Foto: Facebook / Mihai Bendeac

Avampremiera filmului „Căsătoria”, primul film regizat de Mihai Bendeac, a avut loc pe data de 3 decembrie. Actorul a ales să poarte o ținută mai nonconformistă.

Filmul a fost primit cu mult entuziasm de zecile de vedete care au luat parte la premiera de gală a filmului „Căsătoria”. Și nu doar filmul a fost privit cu multă curiozitate, ci și regizorul filmului, Mihai Bendeac, care a apărut îmbrăcat în fustă.

Povestea îmbină perfect situațiile comice, acțiunea, dialogurile efervescente, puse în valoare de personaje excentrice, interpretate de actori de seamă. Printre aceștia se numără și Vlad Drăgulin, Liviu Pintileasa, Lucian Ionescu sau Anca Dinicu, potrivit Adevărul.

„Căsătoria spune povestea a trei prieteni, Pagubă, Arsenie și Conașu, care pornesc într-o extraordinară aventură în căutarea victimelor perfecte care să le întrețină cu mulți bani dependența de jocuri de noroc. Când totul pare a merge conform planului, lucrurile o iau razna. Din cauza datoriilor colosale și sevrajului continuu, încolțit fiind de cămătari, cei trei elaborează un plan uluitor de complex. Acesta constă în căsătoria din pur interes cu fiica disfuncțională a unui miliardar parvenit”, se menționează în rezumatul filmului.

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară

Deși Mihai Bendeac mărturisește că seara avampremierei a fost una de-a dreptul magică pentru el, bucurându-se de fiecare reacție a spectatorilor, unii internauți au preferat să își îndrepte atenția asupra actorului și a ținutei sale excentrice.

„Nu aveți idee câte îndoieli se strecoară în mintea mea după ce lucrez un spectacol, un show sau un film. Tocmai de aceea reacțiile celor care au văzut «Căsătoria» în avanpremieră m-au copleșit. Nu pot decât să simt o imensă recunoștință”, a transmis Mihai Bendeac, pe TikTok.

Atât filmul, cât și vestimentația aleasă de Mihai Bendeac au primit reacții pozitive din partea oamenilor.

„Foarte bun filmul! Se vede muncă: cadre, lumină, costumație, muzică. Actori, scenariu, replici. Top. Fără vulgarități, doar foarte bun! Recomand!”, a spus o persoană, pe TiKTok.

„Nu stiu cine ti-a facut outfit-ul, dar arăți demențial. Nota zece!”, a spus o alta.

Dar cum nimic nu scapă „netaxat” pe internet, au apărut și primele glume referitoare la alegerea ținutei.

„Greșită alegere vestimentară, sincer și fără supărare arăți ca «Văduvul Negru»”, a scris o persoană pe Instagram.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`