Mihai Trăistariu a susținut că măsurile de austeritate impuse de Guvern sunt de acceptat pentru a scăpa țara de deficitul bugetar, dar asta cu o condiție: ca banii strânși la buget să nu fie folosiți iar de politicieni și clientela lor pentru propria lor îmbogățire. Artistul s-a referit și la situația profesorilor.
„Este de acceptat, această situație, de a contribui cu toții, pentru a scoate țara din impas financiar. Cu o condiție, însă, și anume ca acest Guvern să nu-și bată joc și să folosească mai apoi banii strânși din austeritate, tot în folosul lor. Să nu-și facă vile și salarii nesimțite. Unii directori își făceau salarii nesimțite, pe banii statului.
Să mai iasă cei peste 1.000 de angajați care se duc numai pentru a face prezența la serviciu. Dacă, cumva, Guvernul reușește să reducă risipa, cu austeritatea de acum, s-ar putea să rezolve pierderile. Dar degeaba iei de la noi, omul de rând, și tu te plimbi cu avionul și-ți angajezi prietenii și neamurile, ca să nu facă nimic, pe bani mulți”, a spus artistul, potrivit Click!.
El a vorbit și despre supărările multor profesori, în condițiile în care, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Guvernul a crescut norma de ore predate pe săptămână.
„Am foarte mulți prieteni, profesori și educatoare, în anturaj, vorbesc cu toți. Unii dau dreptate Guvernului, zic că trebuie să se facă și o curățenie, din asta, alții sunt revoltați, se plâng că au venituri prea mici și măsurile noi îi afectează. Eu nu sunt direct afectat. Dar, dacă mă întrebați pe mine, părerea mea este că o curățenie generală trebuia făcută, deși e cam drastică.
Toată lumea o să simtă la buzunar, sunt majorări de preț la alimente la facturi, benzină. Revolta profesorilor e îndreptățită pentru cei care suferă. Dar eu zic că dacă ne aliniem cu toții la aceleași modificări, indiferent de profesie, poate că până la urmă va fi bine”, a mai afirmat Mihai Trăistariu.