În iarna anului trecut, Andreea Antonescu (40 de ani) a decis să se despartă de Traian Spak (40 de ani), partenerul său de viață cu care a fost căsătorită și cu care are o fiică minunată, Sienna. Chiar dacă relația lor romantică s-a încheiat, Andreea și Traian au reușit să păstreze o legătură specială și sinceră, bazată pe prietenie și înțelegere reciprocă.
Andreea Antonescu și Traian Spak au reușit să mențină o relație foarte apropiată după divorț, păstrând legătura și oferindu-și sprijin reciproc. Vedeta găsește în continuare refugiu și confort în prezența lui Traian, iar același lucru se aplică și pentru el. Andreea Antonescu a abordat subiectul divorțului și starea relației lor actuale într-un recent interviu.
Cântăreața a fost invitată în cadrul podcastului „Te ascult” moderat de Ilinca Vandici. În timpul interviului, ea a ales să-și deschidă sufletul în fața audienței și să vorbească deschis despre relația sa cu fostul soț, Traian Spak.
Întrebată despre motivele care au dus la despărțire, Andreea Antonescu a fost sinceră și fără rezerve. Ea a mărturisit că nu dorea ca frumusețea anilor petrecuți împreună să fie „umbrită de probleme minore”, mai ales că cei doi se aflau pe continente diferite – ea în România, iar Traian în America.
„Nu știu ce rezervă viitorul și n-am știut vreodată. Ba mai mult, viața m-a învățat ca niciodată să nu spun niciodată. Pot să-ți spun strict ce-am făcut până în momentul acesta, ce poate mi-ar plăcea să se întâmple, dar știu că și aici intervine Dumnezeu și spun: ok, las în voia Ta, pentru că știi mai bine pentru mine.
Noi am fost sinceri unul față de celălalt încă de la început, și pentru că noi am avut o relație construită pe respect, bun simț, iubire și n-am fi vrut, ținând cont de faptul că eram pe două continente separate, nu am fi vrut după 14 ani să murdărim cu lucruri mici”, a dezvăluit Andreea Antonescu, în cadrul podcast-ului „Te ascult”, moderat de Ilinca Vandici, scrie Click.
Artista a vorbit despre stadiul relației lor, dezvăluind că respectul și sinceritatea pe care amândoi le-au manifestat au fost elementele-cheie într-o comunicare sănătoasă. Aceste calități au contribuit la menținerea unei prietenii sincere și autentice chiar și după divorțul lor.
„Am respectat ce-a fost între noi, ne-am respectat unul pe celălalt și nu vrem să ne dezicem de la noi. Și probabil nu cred, nu știu, dar probabil că s-ar fi ajuns la niște lucruri mici.
Traian este un om foarte bun. Îmi este prieten adevărat în continuare. Ne înțelegem bine, ne sfătuim, ne bucurăm unul pentru celălalt atunci când este cazul. Ne întristăm și încercăm să ne sfătuim unul pe celălalt, pentru că e un om care merită. Este un om care întotdeauna a vorbit foarte frumos cu și despre mine, întotdeauna a vorbit calm. E un om pe care-l respect mult și sunt convinsă că până la final va fi unul dintre oamenii apropiați sufletului meu”, a mai spus vedeta, la podcast.