Viața Mariei Dinulescu s-a schimbat radical în ultimii ani. De la scenă, actrița a trecut la vânzările de case în Dubai, iar în prezent îi merge cum nu se poate mai bine.
Întreaga poveste a început în timpul pandemiei, atunci când actrița Maria Dinulescu a învățat să construiască case. După ce a căpătat mai multă experiență în domeniul construcțiilor, vedeta a ajuns să se ocupe de imobiliare în Dubai.
Povestea de succes a Mariei Dinulescu a început în pandemie, atunci când totul era închis, în timpul stării de urgență.
Vedeta a revenit din America, acolo unde a filmat un scurtmetraj, iar în țara noastră a găsit totul închis. Astfel, s-a apucat să își vopsească gardul casei, iar treptat a dezvoltat o pasiune pentru domeniul construcțiilor.
A vândut cele două case pe care le avea în România, fiind de părere că starea de urgență și carantina erau un moment bun pentru oamenii care și-ar fi dorit să stea la curte și nu să fie închiși într-un apartament.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Maria Dinulescu (@mariadinulescuofficial)
„Sunt în Dubai de trei luni. Pandemia m-a prins în America, unde am filmat un scurtmetraj. La întoarcerea în România, când totul era închis, am decis să vopsesc gardul casei mele. După câteva zile parcă nu se mai termina.
Înjuram și vopseam gardul – moment în care mi-am dat seama că majoritatea celor care sunt închiși în apartamente ar fi bucuroși să aibă o grădină și să poată sta afară, ca să vopsească gardul. Am realizat atunci că era momentul oportun de a vinde casa pe care o aveam”, a povestit actrița Maria Dinulescu, potrivit Fanatik.
Imediat ce s-au ridicat restricțiile, vedeta s-a gândit să meargă și să ocupe de vânzare de proprietăți imobiliare în Dubai. Vedeta recunoaște că deja are câteva proprietăți cu care se mândrește și niște tranzacții care ar face orice agent imobiliar invidios.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Maria Dinulescu (@mariadinulescuofficial)
„Experiența construcției celor două case în timpul pandemiei mi-a dat încredere că pot veni în Dubai și să lucrez în vânzări de proprietăți, pentru o perioadă de un an sau doi.
A fost cea mai bună alegere. Am fost angajată imediat și deja am vânzări cu care mă mândresc. Îmi doresc să îmi ofer o siguranță financiară și să am banii necesari pentru a îmi regiza filmul.
Nu mai spun despre cât de bine îmi va prinde o experiență într-o cultură atât de diferită precum cea din Orientul Mijlociu. Ca actriță voi avea o experiență trăită foarte valoroasă pentru următoarele mele roluri”, a mai povestit vedeta, pentru sursa citată anterior.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Maria Dinulescu (@mariadinulescuofficial)