Un nou cuplu în showbizz-ul românesc. Actorul Conrad Mericoffer și Ana Odagiu, fosta concurentă de la „Te cunosc de undeva” au anunțat că au început o relație. Cei doi îndrăgostiți au fost văzuți împreună la un eveniment monden, ținându-se de mână. Cuplul a postat mai multe fotografii pe rețelele sociale.
Ana Odagiu a declarat pentru spynews.ro că relația cu actorul din serialul „Adela” este la început și preferă să își trăiască povestea de dragoste cu discreție.
”Suntem foarte la început, iar fiind foarte la început nu vreau să atrag tot felul de lucruri asupra relației. Sunt foarte la început, ne cunoaștem de mult timp, suntem actori, lucrăm în aceeași breaslă, suntem cu toți la Antena 1, adică aici sub același acoperiș. Nu știu ce o să se întâmple, suntem foarte la început, e foarte firavă și fragedă treaba, așa că aveți răbdare cu noi”, a spus Ana Odagiu.
Frumoasă blondină și Mericoffer s-au întâlnit pe platourile de filmare de la Antena 1. El a fost căsătorit timp de șapte ani cu actrița Victoria Răileanu și au împreună un băiețel.