Oana Lis (46 de ani), soția lui Viorel Lis (81 de ani), a trăit un Crăciun greu, marcat de dureri, ghips și singurătate. Cu toate acestea, cei doi au reușit să se bucure de sărbători alături de cei apropiați și de mesele tradiționale de Crăciun, amintindu-și că anul acesta marchează al 27-lea Crăciun petrecut împreună.
„A fost al 27-lea Crăciun petrecut împreună cu Viorel. Noi în perioada asta ne-am cunoscut, acum 27 de ani. Prima oară când m-a invitat undeva în oraș, în luna decembrie a fost. Anul ăsta a fost cel mai groaznic Crăciun, cu dureri, cu lipsuri, dar am avut minimul necesar, am avut mâncare. Viorel și-a dorit lucruri tradiționale, am primit de la oameni, cozonaci, sarmale”, a spus Oana Lis, conform Click.
Vedeta a explicat că nu își poate folosi ambele mâini și că durerile i-au afectat semnificativ viața de zi cu zi.
„Eu abia pot să spăl un vas, culmea, eu am slăbit de sărbători, nu pot să mănânc din cauza durerilor, am încă mâna în ghips. Am venit până la mall, mi-am aruncat ghetele că alunecam cu ele și am venit să-mi iau ceva de încălțat care să nu alunece. Aștept să mă simt și eu mai bine, să fiu normală, să pot să funcționez. În rest, m-am bucurat că Viorel e în viață, fratele meu, bunica, că sunt acasă, în liniște, dar când ai dureri e mult mai greu. Probabil e o lecție din care trebuie să învăț ceva!”, a spus ea.
Oana Lis a mai spus că de 20 de ani nu mai face bradul și nici nu simte nevoia să facă asta: „Am fost la fel de sinceră și atunci când am mărturisit pe rețelele de socializare că nu a mai făcut bradul de 20 de ani și nici nu simt să fac asta”.
Fostul edil al Capitalei s-a simțit neglijat de prieteni și cunoscuți, însă a avut alături de el pe soția sa, care îl îngrijește.
„Viorel e supărat pentru că de Crăciun nu a primit niciun mesaj pe telefon de la nimeni. Doar o persoană l-a sunat, nașul nostru de cununie. Revelionul îl petrecem acasă, asta e situația, uitându-ne la TV, la cei cu care altădată petreceam împreună. Eu prefer să stau cu Viorel, stau cu el, el e omul meu, stăm împreună, comentăm, ce vedete au apărut, îi cunoaștem pe toți. Ascultăm muzică toată ziua, dăm pe radio sau la televizor, mă mai întreabă Viorel cine e acolo și îi povestesc…”, a spus Oana Lis.
Chiar dacă anul acesta sărbătorile au fost marcate de dificultăți, Oana Lis a găsit sprijin în faptul că Viorel este sănătos și că sunt împreună.
“În rest, m-am bucurat că Viorel e în viață, fratele meu, bunica, că sunt acasă, în liniște, dar când ai dureri e mult mai greu. Probabil e o lecție din care trebuie să învăț ceva!”, a spus Oana.
Crăciunul dificil nu le-a luat însă speranța și dragostea de a fi împreună, iar pentru Revelion cei doi se vor bucura de momente liniștite acasă, urmărind programele speciale ale televiziunilor.