Oana Roman s-a arătat revoltată de o situație prin care trece fiica sa, Isabela. E o problemă cu care se confruntă, de altfel, majoritatea copiilor în România. „Eu nu înțeleg ce e în capul unor profesori”, a spus vedeta exasperată.
Mai precis, Oana Roman e supărată că unii profesori dau foarte multe teme de pe o zi pe alta și, astfel, copiii ajung să fie supraaglomerați.
„Isa a avut după scoala: consultul săptămânal la nutritionist, tenis de la ora 18 si acum are de făcut de azi pe maine 2 pagini de exerciții la matematică, în condițiile în care azi, la prima oră, a dat test la matematică. Eu nu înțeleg ce e în capul unor profesori. Unii copii mai au și alte activități în afară de școală. De ce să le dai 3 ore de teme minim, de pe o zi pe alta????”, a scris Oana Roman, pe Instagram.
De altfel, Isa însăși a remarcat situația, cu umorul caracteristic copiilor. Mama sa a relatat dialogul dintre ele: „Mami, dacă noi, la 11 ani, trebuie să învățăm toată programa de la atâtea materii, de ce avem câte un profesor la fiecare materie? De ce nu avem un profesor care să știe toate materiile așa cum trebuie să le știm noi? Dacă nouă ni se cere să învățăm atâtea, un adult de ce nu ar putea? Mi-a dat Fazan”.