Iulia Vântur, despre cariera în India: „Acolo am devenit cu adevărat adult și am învățat să am încredere în mine”

Iulia Vântur, despre cariera în India: „Acolo am devenit cu adevărat adult și am învățat să am încredere în mine”
Iulia Vântur. Sursa foto: Captură video - Nicoleta Luciu / YouTube

De la studioul de știri din România până pe scene internaționale unde mii de oameni îi cântă piesele în hindi, parcursul Iuliei Vântur este o poveste despre curaj, perseverență și descoperire de sine. Vedeta a vorbit recent despre experiențele sale din India, despre provocările culturale și personale, și despre cum aceste momente au contribuit la maturizarea și încrederea ei în deciziile proprii.

O călătorie care a scos-o din zona de confort

Iulia explică că alegerea de a pleca în India a fost una profund personală, menită să o provoace să se cunoască mai bine și să se descurce în situații noi și neprevăzute.

„Nu simt nevoia să mă justific, pentru că e o călătorie pe care am ales-o cu sufletul. Iar oamenii apropiați știu cum simt și au încredere în deciziile meleAm ales o călătorie care m-a scos din zona mea de confort, m-a provocat să mă cunosc și mai bine, dincolo de tot ce am creat personal acasă, dincolo de imaginea mea publică, să mă descurc în situații noi, neprevăzute, să învăț să fiu om, indiferent de loc, limbă, etichete sau de regulile unei țări”, a spus vedeta pentru viva.ro.

Iulia subliniază că experiențele din India și călătoriile internaționale i-au oferit o perspectivă mai clară asupra propriei puteri și a independenței, învățând-o să se bazeze pe ea însăși, oriunde s-ar afla.

„În România m-am născut, am crescut, am primit cei 7 ani de acasă, am creat, am evoluat. India m-a maturizat, aici am devenit cu adevărat adult. Traiul în India, călătoriile prin lume m-au făcut să-mi văd puterea, dincolo de familie, prieteni, sistemul meu de suport. Acum știu că mă am pe mine, mai puternică ca oricând, oriunde aș fi în lumea asta. Fiecare alegere este o posibilitate. Mi-a fost teamă inițial, însă întotdeauna am știut că nu am cum să ajung rău dacă îmi urmez sufletul, cu sinceritate”, a spus ea.

Provocări și lecții în cariera internațională

Deși succesul a venit rapid, începutul a fost plin de nesiguranțe. Iulia a trebuit să se impună într-o cultură diferită și să facă față fricii de a greși.

„Ai dreptate, așa am simțit multă vreme, că trebuie să demonstrez de două ori. Am muncit mult pentru asta, am și plâns de neputință, neștiind că-i prea devreme, că totul se construiește cu răbdare și consistență. M-am și îndoit de mine, de drumul ales, însă de fiecare dată apărea un proiect care-mi demonstra că acesta este locul meu. Până când am înțeles că persoana căreia voiam să-i demonstrez sunt eu! Eu trebuia să fiu mulțumită de mine, mândră de mine. Eu trebuia să știu că pot”, a explicat ea.

Experiențele trăite au consolidat-o și i-au întărit convingerea că pasiunea și dedicarea constantă sunt cheia succesului.

„După ani de provocări, am aflat, m-am convins că pot orice-mi pun în minte și în suflet. Sunt genul de om care pune 100% în ce crede și iubește. Și știu că manifestarea mea are putere mare, mi s-a dovedit de multe ori!”, a mai declarat vedeta.

Întoarcerea acasă și valorizarea momentelor simple

Iulia Vântur mărturisește că experiențele internaționale i-au oferit o mai mare apreciere pentru timpul petrecut acasă și pentru momentele de liniște interioară.

Această călătorie de descoperire de sine, combinată cu succesul profesional, a transformat-o într-o persoană mai echilibrată și mai conștientă de alegerile sale.

Ultima oră
23:58 - Andreea Bănică, despre influencerițe: Au niște aere și se cred Dumnezeu. Să fii vedetă înseamnă să ai o meserie în spate. Ele cu ce se ocupă?
23:38 - Schimbare după 200 de ani: Tinerii din Generația Z, primii care nu sunt mai inteligenți decât părinții lor. Ce spun ei și cum explică profesorii
23:02 - Irina Columbeanu studiază la Facultatea de Medicină din New York. Cum arată o zi din viața ei: „La 8:00 am avut chimie…” (VIDEO)
22:33 - Constantin Toma (PSD) îi critică pe liderii PSD și-l apără pe Bolojan: „Partidul meu face un joc foarte periculos”
21:56 - Băsescu, despre Consiliul de Pace al lui Trump și atitudinea lui Nicușor Dan: „Dacă tot președintelui Trump îi plac negocierile, eu aș spune…” (VIDEO)
21:24 - Rogobete anunță că personalul medical va fi plătit în funcție de performanță: „Lucrăm în Ministerul Sănătății. E o reformă greoaie”. Când va intra în vigoare (VIDEO)
20:51 - Rogobete explică noile reguli privind plata concediilor medicale: Aproape 10% din bugetul Sănătății luam de la gura bolnavului și dădeam în concediile inventate ale unora. Nu mai puteam continua așa (VIDEO)
20:19 - Larisa Udilă, umilită de o angajată de la Evidența Persoanelor Sector 1: „A râs de numele fetiței mele. Am plecat plângând”
19:52 - Condamnarea primită de o româncă în Italia, după ce a desfigurat un bărbat
19:25 - Impresiile unui american mutat în România: „Prietenii m-au întrebat dacă am electricitate” (VIDEO)