Oana Zăvoranu vrea să dea lovitura în noul an! Ce afacere lansează vedeta: „Nimic nu mă poate opri”

Oana Zăvoranu vrea să dea lovitura în noul an! Ce afacere lansează vedeta: „Nimic nu mă poate opri”
Sursa Foto: Instagram

La vârsta de 50 de ani, Oana Zăvoranu aduce o surpriză pe finalul acestui an, lansându-și propriul brand de modă. Vedeta își îndeplinește astfel visul de a avea propria afacere în industria modei.

Oana Zăvoranu se lansează în afaceri

După împăcarea de acum o lună cu soțul ei, Alex Ashraf, Zăvo strălucește din toate punctele de vedere. Au renunțat la divorț și își acordă o nouă șansă. În plus, actrița a lansat un site cu propria ei colecție de haine, răspunzând solicitărilor publicului și admiratorilor săi, reușind astfel să se reinventeze din nou, potrivit Click.ro.

„Începe o săptămână nouă importantă pentru mine și familia mea. Pentru că sunt un om puternic și luptător, merg înainte cu încredere și credința că nimeni și nimic nu mă poate opri din a mă reinventa, oricât de dificil este să las în spate,(pentru moment), jaful samavolnic săvârșit asupra averii mele și a familie mele”, își începe Oana Zăvoranu mesajul de pe rețelele de socializare, în care anunță că pune pe picioare o nouă afacere.

Vedeta își lansează propria colecție de haine

„Dar totul la momentul potrivit…Știu că absolut tot o să fie așa cum știe Dumnezeu că trebuie să fie în ceea ce mă privește, așa cum EL a știut mereu, Pentru că DA, eu cred în DREPTATEA DIVINĂ, eu cred că tot ceea ce este al meu o să se întoarcă la mine însutit!Între timp, viața merge mai departe și cum spuneam la început, este săptămâna în care după multă muncă, site-ul este aproape gata și acolo veți găsi, PRIMA MEA COLECȚIE DE HAINE EVER…pe care am numit-o, firește, OANA ZĂVORANU SEXYCOOL.

Știu sigur că fiecare o să se regăsească în una sau mai multe piese din colecție, outfit-urile sunt de la o extremă la alta, așa cum sunt și eu, dar cu siguranță veți vedea că primează bunul meu gust și talentul meu la haine, că doar nu degeaba de ani buni de zile îmi spuneți să îmi scot o linie de haine, pentru că vă place stilul meu și cum mă îmbrac. Vă pup tare și abia aștept să vă văd îmbrăcate, în sfârșit, în hainele mele, așa ca mine. Să aveți o săptămână productivă și plină de momente fericite!”, a mai transmis Zăvo, încântată că, în sfârșit, un gând de-al ei prinde contur și a fost pus în aplicare, acesta fiind unul dintre cadourile pe care sexy bruneta și le face în preajma sărbătorilor de iarnă.