Otilia Bilionera, în vârstă de 31 de ani, s-a căsătorit cu Bekir Ali, de 24 de ani. Cei doi sunt împreună de un an de zile și s-au hotârât să se cunune civil și urmează planificarea unei nunți ideale.
Petrecerea cea mare va avea loc anul viitor și vor fi două nunți, una în Turcia, de unde este soțul ei, și una în România, conform Cancan.
Otilia este nerăbdătoare să participe la toate tradițiile turcești, iar una dintre preferatele ei este momentul în care mireasa este „îmbrăcată” în aur. Cât despre mire, acesta va primi bani doar pentru el și acei bani nu se pun la comun.
„A fost căsătoria în acte și va fi o petrecere de nuntă, cu rochie de mireasă, cu chiuituri. Mă văd într-o rochie simplă, cred că îmi voi lua o rochie nu prea pompoasă, nu prea grea. La începutul nunții se pun mirele și mireasa în față și rudele și ceilalți invitați la nuntă vin și pun la mire o sumă de bani și la mireasă i se pune aur.
Adică ei nu își pun la comun aceste daruri. Femeia își pune aurul în bancă și, Doamne ferește, vreodată se întâmplă ceva, apelează la el. E foarte frumos, stai acolo și ți se pun așa “tone” de aur, depinde acum și cât de mulți invitați sunt. Ești îngropată în aur: la gât, toată mâna plină de brățări. Am cântat și la o nuntă și știu cum e, e foarte mișto și se dansează mult”, a spus Otilia.
Otilia se înțelege foarte bine și cu soacra ei, despre care spune că este o femei modernă, glumeață și optimistă.
„Este exact ca și mine, semănăm atât de mult, este o femeie modernă, glumeață, foarte optimistă, binedispusă tot timpul. Îmi place enorm. E foarte important să te înțelegi bine cu familia. Mă simt liberă să fac ce mă taie capul, mă simt foarte bine cu ei”, a mai spus artista.
Vezi această postare pe Instagram