Ozana Barabancea uimește cu un ten impecabil. Secretul neașteptat care o ajută să arate fabulos la 56 de ani

Ozana Barabancea uimește cu un ten impecabil. Secretul neașteptat care o ajută să arate fabulos la 56 de ani
Sursa Foto: Facebook - Ozana Barabancea

Ozana Barabancea uimește cu un ten fără cusur și a dezvăluit recent produsul care îi păstrează pielea netedă. La 56 de ani, jurata de la „Te cunosc de undeva” emană eleganță și prospețime. Pe lângă moștenirea genetică, artista folosește un produs simplu și ieftin, dar cu efecte spectaculoase asupra pielii.

Ce secret ascunde Ozana Barabancea pentru un ten impecabil

Secretul tenului perfect al Ozanei Barabancea nu stă în produse scumpe, ci într-un truc simplu, învățat de la un coleg de la Operă, Horia Popovici. Artista a mărturisit că folosește mălai pentru gomaj, o metodă naturală care curăță, netezește și hrănește pielea. Totuși, grija pentru chip și rutina zilnică de îngrijire le-a moștenit de la mama sa.

„Era o femeie foarte elegantă tot timpul, aranjată, machiată, pe vremuri nu erau operații, era foarte îngrijită. Țin minte că avea numai o cremă și tot timpul avea tenul impecabil. Ritualul nu-l am de la ea, dar am folosit mulți ani crema aia. După care m-a învățat cineva de la Operă, un coleg de-ai mei, Horia Popovici, să mă dau cu mălai pe față și face minuni. După ce mă demachiez, mă spăl cu mălai ud și fac un gomaj și are și foarte multe vitamine. Este ieftin, la îndemâna oricui”, a declarat Ozana Barabancea, în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, notează click.ro.

Ce spune Ozana Barabancea despre predicțiile astrologice legate de moarte

Ozana Barabancea a mărturisit că astrologia i-a prezis moartea tatălui, eveniment care s-a petrecut exact așa cum fusese anticipat. Artista spune că știe și perioada în care își va încheia drumul pe pământ, fără a calcula însă anul exact.

Ea recunoaște că în acele zile devine mai atentă și precaută, dar nu trăiește cu teamă. Ozana a explicat că are ascendentul apropiat de cel al fiului său.

„Avem foarte multe similitudini, de-aia nu mă mai uit pe astrograma lui, nu mă mai uit pe astrograma mea, am văzut ce era de văzut, sunt lucruri pe care nu vreau să le fac publice, nu vreau să mă gândesc la ele și atunci zic că ce-o fi o fi. Nu am vrut să calculez anul morții, dar știu perioada. Nu mi-e frică de moarte, dar știu că creștinii nu mor niciodată”, a transmis Ozana în cadrul podcastului „Ameritat cu Nasrin”.