Un cunoscut compozitor și solist, autor al unor melodii de succes interpretate de Paula Seling, Monica Anghel, Nico sau Monica Olinescu, a reușit o performanță demnă de invidiat în plan personal.
Compozitorul Cristian Faur a reușit să slăbească 43 de kilograme, în doar șase luni, de la 182 de kilograme. Desigur, artistul mai are mult de lucrat la greutate pentru a ajunge la o siluetă perfectă. Dar, așa cum recunoaște, este un pas important, mai ales că se confrunta cu probleme de sănătate. El a povestit într-un interviu, pentru Viva.ro, despre lupta pe care a dus-o cu obezitatea.
Cristian Faur a relatat că a adoptat o dietă strictă și a urmat recomandările medicilor pentru diabet și steatoză hepatică. El a povestit că a luat decizia de a urma o dietă după ce a realizat că nu mai putea să-și desfășoare activitățile de zi cu zi.
„Am avut 182 de kilograme. Acesta a fost vârful maxim și nu mai puteam să mă aplec să îmi iau ciorapii în picioare. Acum am 134,6 kilograme. (…) Ficatul meu era praf: aveam steatoză hepatică. Aveam foarte multe, dar nu știam de ele. Toate erau din cauza obezității morbide în care m-am plimbat aproape un an de zile”, a povestit artistul.
Pentru a-și atinge obiectivul, Cristian Faur a adoptat un regim alimentar de 1.500 de calorii pe zi. El a urmat un regim alimentar echilibrat, cu proteine, carbohidrați și grăsimi pentru a evita problemele de sănătate.
„Mi-am dedicat energia și toată suflarea mea slăbitului. 1500 de calorii pe zi, «sfânta treime»: proteine, apă multă și electroliți și am dat jos 43 de kilograme. Și de aceea nu am vrut să am stres și nicio altă preocupare care să mă scoată de pe traseul acesta. (…) În februarie am fost la nutriționist, la diabetolog. Și am intrat pe toate tratamentele acelea cu metformină, cu tot”, a mai spus artistul conform sursei citate.
Acum, după acest efort, a reușit să-și schimbe stilul de viață, iar pe lângă beneficiile de sănătate, mai are și alte avantaje. Pe lângă faptul că și-a schimbat garderoba și prezența lui scenică a devenit alta.
„Am schimbat și garderoba. Am renunțat la saci. Mă îmbrăcam de la MAPN cu corturi (râde). Mă duceam să îmi iau și eu cămașă și mi se spunea: «Pentru corturi mergeți la MAPN’. Așa că am mers la ei». (…) Anul trecut la Mamaia eram cât scena. Dacă intram să cânt acopeream tot decorul. Așa că am zis că trebuie să mă dedic trup și suflet acestui aspect, să mă salvez din situația asta”, a mai spus artistul.
Pentru viitor, Cristian Faur și-a propus un obiectiv și mai ambițios. Nu vrea să se oprească aici. El dorește să atingă o greutate de 85 – 90 de kilograme, într-o etapă viitoare.
„Scopul meu este să ajung înapoi la 85-90 de kilograme, la care vreau să mă opresc”, a explicat Cristian Faur.
Chiar dacă a urmat o dietă foarte strict reglementată, artistul nu a renunțat la plăcerile vieții și nici la proiectele sale. A fost în vacanțe, a văzut mai multe orașe din lume și a reuști să se simtă foarte bine.
„Am fost în toate vacanțele. Vara asta am fost la Paris. Am fost la Oslo. Am avut o premieră la un musical. Cei de la Oslo au folosit o piesă de-a mea într-un musical și așa am fost la Oslo în vacanță. După aceea au fost Parisul și Grecia, pentru două săptămâni. Am fost cu prietenii mei din Oradea în Grecia, o gașcă de 18 persoane și m-am simțit extraordinar. A fost ca în familie. O săptămână am stat singur să studiez traseul și plajele deosebite”, a mai spus Cristian Faur.