„One Battle After Another” este marele câștigător al premiilor Oscar, ediția din 2026, câştigând şase statuete în total.
„Sinners” a câştigat patru premii, iar „Frankenstein” – trei.
Românca Natalie Musteaţă a câștigat una dintre cele două statuete acordate la categoria Cel mai bun scurtmetraj live-action.
Michael B. Jordan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal chiar de la prima nominalizare. El i-a interpretat pe gemenii Elijah „Smoke” şi Elias „Stack” Moore în „Sinners”, povestea cu vampiri regizată de Ryan Coogler. În discursul de acceptare, Jordan a mulțumit celor care au deschis drumul actorilor afro-americani la Hollywood.
Jessie Buckley a fost desemnată cea mai bună actriță în rol principal pentru interpretarea din „Hamnet”. Ea a jucat rolul unei femei care încearcă să facă față morții fiului ei.
Sean Penn a câștigat al treilea său Oscar, de data aceasta pentru cel mai bun actor în rol secundar, devenind astfel a opta persoană din istorie care a câştigat cel puţin trei statuete. El a rămas fidel tradiției sale și nu a venit la ceremonie pentru a-și ridica premiul.
Gazda galei a fost, pentru al doilea an la rând, omul de televiziune și comendiantul Conan O’Brien.