Reacția lui Ionel Ganea, acuzat că și-a bătut soția: „Au fost momente tensionate, nu pot să neg”

Reacția lui Ionel Ganea, acuzat că și-a bătut soția: „Au fost momente tensionate, nu pot să neg

Ionel Ganea este recunoscut pentru calitățile fotbalistice impresionante, instinctul său de atacant pursânge în fața porții, dar și pentru temperamentul vulcanic. Fosta soție a lui Ionel Ganea l-a acuzat pe acesta de violență domestică, aspect pentru care jucătorul a oferit replica, la GSP Live.

Ionel Ganea a divorțat de Dana în 2019. Fostul internațional în vârstă de 46 de ani a vorbit deschis despre relația cu Dana, la GSP Live, după ce a fost acuzat că ar fi bătut-o.

„Nu mă afectează cu nimic ce spune fosta soție. Îmi face reclamă gratis. De ce vorbește acum, când suntem în scandalși nu a ieșit atunci să spună? Ea a avut libertate tot timpul. Nu i-am interzis absolut nimic”, a declarat Ionel Ganea la GSP Live.

Ionel Ganea: „Nu pot să neg”

Ionel Ganea nu a negat acuzațiile dure aduse de fosta soție.

„Au fost momente tensionate între mine și ea. Nu pot să neg. Viața nu e roz, așa cum pare la fiecare. Nu a fost totul perfect”, a mai precizat fotbalistul.

Acuzațiile dure ale Danei, fosta soție a lui Ionel Ganea

Acuzațiile Danei, fosta soție a lui Ionel Ganea au fost „fără perdea”.

„Golanii care lovesc femei merită să intre la pușcărie. Sunt în continuare agresată verbal, dar acesta este stilul lui și doar așa știe să se exprime. Pot spune că îmi este rușine că este tatăl copiilor mei. Se poate vedea clar ce respect a avut față de familia lui. Dar, una peste alta, sunt mândră, bucuroasă și fericită că am avut curajul să merg până la capăt”, a declarat femeia.

Cine este Ionel Ganea

Ionel Viorel Ganea și-a început cariera de fotbalist profesionist la FC Brașov, în 1996. A mai trecut pe la Universitatea Craiova, Gloria Bistrița, Rapid, Poli Timișoara și Sănătatea Cluj în România.

În străinătate, Ionel Ganea a jucat la VFB Stuttgart (Germania), Bursaspor (Turcia) și Wolverhampton Wanderers (Anglia).

Fost jucător în Bundesliga și Premier League, pentru echipa națională, Ionel Ganea a bifat 19 goluri în 45 de apariții.