Pepe l-a înlocuit pe Cosmin Seleși în rolul de prezentator la „Te cunosc de undeva!”, emisiunea difuzată la Antena 1.
Într-un interviu acordat recent, cântărețul a făcut dezvăluiri din culisele mutării, dar a și mărturisit cum se înțelege cu Seleși, care a spus în emisiunea lui Măruță despre el că nu știe să citească prompterul.
Timp de nouă ani Cosmin Seleși a apărut în emisiunea „Te cunosc de undeva!”, el a prezentat show-ul de la Antena 1 alături de Alina Pușcaș. Totul până în 2022, când a decis să își dea demisia. În emisiune, el a fost înlocuit cu Pepe. Cântărețul a dezvăluit că la momentul propunerii de a deveni prezentator la „Te cunosc de undeva!” s-a consultat chiar cu Cosmin Seleși.
„Mi-a fost însă greu să vin în proiect ca prezentator. Mai ales că Seleși mi-e prieten. Înainte cu două săptămâni să mi se propună să fiu prezentator, Seleși a fost la mine la concert online. Iar noi am avut întotdeauna, și acum, o relație foarte bună. Și primul om pe care l-am sunat când mi s-a propus a fost Cosmin. Și am vorbit cu el. I-am spus ce mi-au propus, era la modul de bârfă. Mi-a spus: Du-te Gogule, că eu nu mă mai duc!. Noi tocmai vorbiserăm și îmi zicea că nu mai vrea nici în ruptul capului, pentru că el deja a semnat în altă parte”, a explicat artistul, potrivit Libertatea.
Și a continuat: „El nu mai credea că poate să meargă în proiectul Te Cunosc de Undeva. Chiar dacă i s-a propus. Și, într-adevăr, i s-a propus, dar el a refuzat. Nu își mai dorea, voia altceva”.
De-a lungul celor peste 10 sezoane de la „Te cunosc de undeva!”, Pepe a fost de mai multe ori și în postura de concurent. Întrebat acum ce rol îi place mai mult, el a dezvăluit: „Prezentator sau concurent? E la fel de serioasă treaba în toate pozițiile.
E mai greu, cred, concurent. Mai greu mi-a fost în primul sezon, ca prezentator. Oamenii se obișnuiseră, evident, cu Seleși. Dar oricum nu mai puteam fi concurent, am fost de prea multe ori”, a explicat Pepe, care a prezentat sezonul 18 „Te cunosc de undeva”, iar acum îl prezintă pe cel cu numărul 19. În privința relației pe care o are cu Alina Pușcaș, el a spus că se înțeleg foarte bine, a și râs când a venit vorba despre diferența de înălțime vizibilă dintre ei. „Am mai prezentat în alte proiecte.
Toate fetele au fost mai înalte, mai ales că poartă tocuri. Nici partenerele mele de viață nu erau mai mici ca mine. Nu am avut niciodată un complex din acest motiv. Ba chiar sfatul meu, pentru ăștia mai mărunței, este să încerce! Chiar se poate (râde, n. red.)”, a mai declarat Pepe.