Anda Adam s-a măritat în secret vineri, 23 decembrie și a postat primele fotografii de la cununia civilă pe rețelele de socializare, anunțând: „Am zis DA”.
Anda Adam și-a luat mire înainte de Crăciun, în secret, și a uimit pe toată lumea cu fotografii de la ceremonie, care a avut loc la Starea civilă a sectorului 1. Cântăreața în vârstă de 42 de ani s-a măritat cu Yosif Mohaci într-un moment special în timpul acestei perioade magice a anului.
Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci au decis să se căsătorească după mai bine de un an de logodnă, în care Yosif a cerut-o de soție pe vedetă. După despărțirea de tatăl fiicei sale, Evelin, în vârstă de 6 ani, Anda radiază de fericire lângă noul ei soț. Cei doi sunt într-o relație foarte bună și au început chiar să facă afaceri împreună.
Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci au decis să se căsătorească după mai bine de un an de logodnă, în care Yosif a cerut-o de soție pe vedetă. După despărțirea de tatăl fiicei sale, Evelin, în vârstă de 6 ani, Anda radiază de fericire lângă noul ei soț. Cei doi sunt într-o relație foarte bună și au început chiar să facă afaceri împreună.
„Ne completăm bine, nici nu prea avem de ales. Nouă ne plac afacerile, ne învârtim în zona asta, așa că lucrurile trebuie să se întâmple împreună. Altfel nu se poate, eu fără el nu pot, el fără mine nu poate. Vorba aceea, cine se aseamănă se adună!
Vezi această postare pe Instagram
La noi chiar a fost dragoste la prima vedere! Mă cam îndrăgostesc de el în fiecare zi. Deja sunt puțin panicată! Nu știu unde poate ajunge, nu-mi dau seama care poate fi limita și capătul, dar sper să nu existe capătul! Sper ca îndrăgosteala asta a mea de el în fiecare zi să nu se termine niciodată”, spunea Anda Adam, pentru Click, într-un interviu acordat în luna septembrie.
Recent, Anda Adam a mărturisit pentru Click! ce o atrage cel mai mult la omul de care s-a îndrăgostit nebunește.
„Sufletul! Apoi ochii! M-a cucerit din prima secundă, când s-a uitat la mine am căzut pe spate. Am zis, Doamne, m-am îndrăgostit! Îl iubesc foarte mult. Este un om minunat. În afara aspectului fizic, contează sufletul.
Vezi această postare pe Instagram
Este un om minunat şi îl iubesc foarte mult pentru sufletul lui, pentru exteriorul şi interiorul lui. E un bărbat foarte frumos”, ne-a spus Anda Adam, în urmă cu doar câteva săptămâni ca artista să se mărite.
Yosif Eudor Mohaci, soțul Andei Adam, este originar din Arad, dar a trăit și în Elveția și Franța. Acesta are o serie de afaceri în România și a mai fost căsătorit în trecut, având o fetiță cu fosta soție. Nunta lui a avut loc în Cipru în 2018 și a fost un eveniment de lux, desfășurat pe plajă într-un decor de vis.