Vedeta știrilor de la Prima TV ar trebui să fie foarte mândră de fiica ei. Andreea Berecleanu și Eva au o relație specială, iat tânăra chiar o învață câteva lucruri pe vedeta de televiziune.
Eva este o tânără extrem de frumoasă și face studiile la Londra, acolo unde și-a dorit. Păstrează zilnic legătura cu mama ei, iar pe lângă poveștile din viața de zi cu zi, se pare că Eva Zaharescu îi împărtășește Andreei Belerecleanu și secrete gastronomice. Mai multe imagini, în galeria foto de AICI!
Andreea Berecleanu și Eva, au o relație extrem de specială, iar știrista trebuie să fie tare mândră de fiica ei. Pe lângă faptul că este o tânără de succes, Eva are și un talent extrem de special și o pasiune pentru gastronomie.
„Ne vizităm și suntem în legătură permanentă, facem schimb de rețete. Ea fiind singură acolo, își gătește și îi place și chiar învăț și eu de la ea.
De exemplu, de curând, a făcut la cuptor un fel de lasagna de cartofi cu șuncă, bacon, cu brânză și cașcaval, supraetajată, foarte bună. Mi-a trimis poze, a ieșit foarte bine. Nu am apucat să o fac, mi-a arătat doar”, a spus Andreea Berecleanu pentru Ego.ro.
Prezentatoarea de la Prima TV spune că și-a încurajat întotdeauna fiica să facă ceea ce îi place, dar și lucruri la care se pricepe. Înainte să își aleagă drumul în carieră, Eva a făcut o serie de teste vocaționale, iar de acolo a aflat că ar avea talent ce o poate ajuta în cinci direcții.
Știrista și fiica sa se vizitează foarte des și vorbesc zilnic, astfel că distanța nu este o problemă pentru ele.
„Am discutat înainte. A dat un examen vocațional și a avut cinci direcții de artă, ceea ce era un rezultat foarte important. Asta ne-a făcut pe noi ca părinți să înțelegem că era foarte dotată.
Și atunci am fost sfătuiți să mergem spre un liceu de artă pentru că școala britanică la care era făcea în limitele normale artă, dar nu exclusiv. A vrut la un moment dat artă sau dramă. A mers cu ele în paralel, iar când a trebuit să aleagă pentru facultate, a ales arta”, a mai spus ea pentru sursa citată mai sus.