Șerban Copoț dezvăluie ce l-a îngrijorat cel mai mult când a luat decizia de a pleca în vacanță cu familia sa: „Este prima oară când încercăm așa ceva”

Șerban Copoț dezvăluie ce l-a îngrijorat cel mai mult când a luat decizia de a pleca în vacanță cu familia sa: „Este prima oară când încercăm așa ceva”
Foto: Instagram / Șerban Copoț

Șerban Copoț este un familist convins, având o soție și trei copii pe care îi iubește nespus. Vara aceasta, au avut parte de vacanțe de vis, explorând insulele grecești într-o aventură inedită. Deși la început erau puțin îngrijorați, în final totul a fost perfect și au petrecut timp prețios împreună.

Șerban Copoț, vacanță cu familia în insulele grecești

„Am avut emoții pentru că este prima oară când încercăm așa ceva și soția avea temeri destul de multe cu privire la siguranța lor: să nu alunece, să nu cadă, să nu aibă rău de mare și lista poate continua, însă vacanța a ieșit minunat și toată lumea s-a simțit minunat. Am vizitat foarte multe locuri fără să înnebunim împachetând și despachetând bagaje ceea este un aspect foarte important atunci când ești cu 3 copii”, a mărturisit Șerban Copoț pentru Click.ro.

Șerban Copoț și soția sa, Roxana, își cresc copiii fără bone și se bazează pe ajutorul bunicilor din când în când. Cu toate acestea, au reușit să mențină un echilibru între viața de familie și cea profesională și să aibă succes până acum.

„Am fost cu fratele meu și familia lui. Noi nu avem bone și ajutorul pe care îl primim de la bunici este limitat dar ne bucurăm de el atunci când îl primim. În general ne cam facem treaba singuri deci plecarea în vacanță fără ajutoare nu a fost o schimbare majoră în program”, a mai spus artistul pentru sursa menționată anterior.